La Vulcan bogatul nu-l înţelege pe sărac… Dacă şi „Căpălău” ar fi fost cine ştie ce mahăr…

Cristian Moldovan, pe care prietenii îl alintă zicându-i „Căpălău”, locuieşte la capătul sudic al străzii Fântânelor din Vulcan. Îşi câştigă pâinea lui şi alor săi făcând pe cărăuşul, averea lui cea mai de preţ fiind calul şi căruţa.

Pentru animal a
improvizat un grajd chiar lângă gardul micii sale curţi. Aici îi dă de mâncare, îl adapă, aici îl înhamă la căruţă şi tot aici îl lăsa la odihnă după ce amândoi se întorceau de la muncă. Numai că, de câteva zile, calul nu se mai poate bucura de un acoperiş deasupra coamei sale. „Căpălău”, stăpânul său, a primit ordin să demoleze urgent coşmelia.

Cristi spune
că degeaba l-a implorat pe primarul Gheorghe Ile. Că, făcându-i asta, nu mai are unde să-şi ţină calul cu care îşi asigură pâinea cea de toate zilele. Mai marele Vulcanului nici nu a vrut să audă. Jos, jos, jos! a rămas de neînduplecat primarul. Legal, dacă o luăm, decizia primarului e corectă. Construcţia este ilegală, aşa că nu are ce căuta acolo. Fireşte, ştiind sau aflând atunci, mă rog, că grajdul improvizat e al unui necăjit, ar fi putut să închidă şi el ochii. Cum a mai făcut în alte cazuri în care nu a fost vorba nicidecum de vreo hardughie cum era aceasta de la capătul Fântânelor. Şi nici de careva care-şi duce zilele de azi pe mâine. Numai că, deh… nu mai zic nimic mai mult!

Gheorghe OLTEANU