Nu am cunoștință dacă vreun vulcănean de-al meu ar fi vrut să se dea mare și a cutezat să iasă afară în noaptea de Înviere. Mai mult sigur, însă, că cei mai mulți nici nu s-au gândit la asta și au așteptat miracolul de la miezul nopții acasă, în fața televizoarelor, sau cu o lumânare aprinsă pe balcon. Așa cum a fost recomandarea.
Chiar dacă ar
fi existat un nebun căruia să i se fi cășunat să sfideze restricțiile ordonanței militare, mai mult ca sigur că el a fost luat pe sus de gardă. Asta, fiindcă, și Vulcanul, la fel ca mai toate localitățile, a fost plin de polițiști și de jandarmi. Și nu ca să împartă paști și lumină. Cei mai mulți au fost aduși de la Deva și din împrejurimile acesteia, așa, ca să nu se poată spune că nu l-a amendat pe cutare sau pe cutare, pentru că l-ar fi cunoscut. Și, deși, în noaptea de Înviere, voluntarii bisericilor, echipați corespunzător, cu clopoței și candele în mâini și cu ecusoane pe piept, au cutreierat Vulcanului, nu toată lumea – după cum mi-a fost dat să aud ulterior – a avut norocul să aibă în casă Lumina Sfântă.
Unii zic
c-ar fi fost așa din cauza unor vicii de organizare. Vina, crede subsemnatul, e mai mult a voluntarilor care au sunat din clopoței mai mult pe la răspântii de străzi și alei, semnalul prezenței lor acolo auzindu-l numai locatarii din blocurile apropiate. Mi-a zis asta un prieten, dar nici la mine pe alee nu am văzut să umble vreo lumină, deși am ieșit de câteva ori pe balcon, ca să observ dacă ea apare. Dacă nu mi-a fost dat s-o văd în noaptea de Înviere, am zărit-o duminică, pe zi, la lumânarea care ardea în pangarul exterior al bisericii cu hramul „Duminica Orbului” din centrul vechi. Dovadă că părintele Nicolae Nuță adevăr grăise, când, în Vinerea Mare, îmi spusese – iar eu adusesem, deja, asta la cunoștința vulcănenilor, prin scrierea de pe Face Book – că sfinția sa o va lăsa acolo, spre a fi șeruită de enoriașii care vor veni s-o ia.
Și sfintele paști s-a mai
găsit pentru cei care nu apucaseră să-l ia sau să-l primească în cursul zilelor de vineri și sâmbătă. În lădița aflată la baza troiței de la intrarea în curtea bisericii „Sfinții Creștini Români”, cea de pe dealul din spatele primăriei, mai erau, la ora douăsprezece fără un sfert, câteva caserole cu sfintele paști. Întârziații veneau pe rând, puneau mâna pe una sau două, după trebuință, după care plecau la casele lor. Și eu am luat una, cu gând s-o duc cuiva de pe scara mea care nu făcuse rost, după care am mai zăbovit preț de câteva minute, fiindcă îl zărisem pe părintele Mănăsuc Zgîrcea. Și sfinția sa mă zărise, așa că a ieșit afară din biserică.
Odată cu el
au venit Gheorghe Florescu, Eugen Stan și Viorel Amăruș. Oamenii de încredere ai sfinției sale, cei care-l ajutaseră, prin cântări și munca la sfântul altar, să săvârșească deniile din Săptămâna Mare și slujba de Înviere. Pe care și eu, ca și alții, le-am urmărit live pe pagina de FB a părintelui. Nu ne-am întins la vorbă, fiindcă imediat se făcea miezul zilei, iar în biserică urma să înceapă slujba celei de-a doua Învieri. I-am lăsat pe oamenii bisericii s-o săvârșească în liniște, iar eu, ajuns acasă, am pornit laptopul, putând fi, astfel, unul dintre sutele de internauți vulcăneni, martori la cele ce se petreceau în sfântul lăcaș din care plecasem cu nici zece minute în urmă.