La Țebea / „Crăișorul Munților” va fi omagiat duminică

La Țebea / „Crăișorul Munților” va fi omagiat duminică

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 3 minute

Un semn divin apărut din senin la „gorunul lui Horia” din „Cimitirul Central” din Țebea ne face pe toți românii adevărați să simțim și mai bine prezența spirituală a celor doi bravi ardeleni martiri, Horia și Avram Iancu! l Duminică 12 septembrie, „Crăișorul Munților”, va fi omagiat de toți românii adevărați la Țebea, județul Hunedoara, la „Panteonul Moților” l Conducerea CEH din Petroșani nu l-a scos nici acum la lumină, să-l vadă și să-l omagieze tot omul, bustul Crăișorului din curtea instituției stând tot în întuneric, sub copacii plini de ciori și de găinați! l Rușine, administratorului special Roșu! l Rușine, directorului general Dioane!

 

Prefectura Hunedoara pregătește și anul acesta evenimentul din 12 septembrie, la care, cu siguranță, că vor participa sute și mii de români, alături de oficialități. Din cauza pandemiei (care crește alarmant în județul Hunedoara), spectacolul tradițional de muzică populară patriotică va lipsi. Însă, chiar și așa, românii tot vor merge la Țebea, ca să fie prezenți în locul unde imaginea și spiritul marelui patriot Avram Iancu se află peste tot.

În Cimitirul Eroilor, un sobor de preoți va oficia duminică o slujbă de pomenire. Desigur și oficialitățile vor face vorbire despre personalitatea lui Avram Iancu, o flacără vie de patriotism care în trecut a dezmorțit și reînviat iubirea de patrie și dragostea de neam strămoșesc a tuturor românilor în vremuri de restriște.

Semnele că spiritele marelui ardelean Avram Iancu și al celuilalt măreț martir ardelean, Horea, ambii apărători până la sacrificiu ale drepturilor românilor și deschizători de drumuri față de ceea ce înseamnă să îți iubești țară și oamenii ei, se află printre noi, mai ales la Țebea. Și acum, anul acesta, parcă sunt mai evidente, și cel mai ușor acest lucru pentru oricine simte românește se observă la „Gorunul lui Horea”. Spun asta deoarece în timpul pregătirilor pentru festivitățile de duminică din „Cimitirul Eroilor” de la Țebea, lucrătorii de-acolo au observat că dintre plăcile de beton ce acopereau împrejurul „Gorunului lui Horea” a răsărit un puiet de stejar vânjos, care face, se pare, casă bună cu trunchiul gorunului vechi rămas acolo, un loc unde în anul 1784 Horia i-a chemat la luptă pe moți contra regimului și la doar 15 metri de locul unde Avram Iancu este înmormântat.

Semnul divin apărut acum, prin acest vlăstar, ne face pe toți să credem că spiritele celor doi mari români continuă să fie prezente printre noi, iar toată lumea din Țebea este convinsă la aflarea veștii că acesta este un semn bun dat de Dumnezeu, un semn că această legătură între trecut și prezent, prin acești doi eroi și alții ca ei, va face ca românismul și continuitatea acestui popor să nu piară!

 

Conducerea CEH continuă să fie pasivă la idea de relocare a statuii Crăișorului Munților din curtea instituției!

Închei prin a mai spune doar un lucru, că nu vreau să umbresc materialul cu niște neisprăviți care nu au nici cel mai mic spirit românesc, dar încasează la greu bani de la Statul Român și se dau Români adevărați… După mai bine de doi ani de la demersurile subsemnatului și a Ziarului Văii Jiului, precum și a unor petroșeneni, gen Romulus Burdan și alții, nici acum statuia Crăișorului n-a fost relocată de către cei de la CEH într-un loc public din Petroșani, acolo unde petroșenenii să poată merge ușor să aprindă câteo lumânare măcar o dată pe an și să depună flori, jerbe de flori sau coronae! Măi, fraților, dacă tot îl țineți ascuns pe Crăișor lângă copacii aceia umbroși și cu ciori și găinați, măcar la datele importante faceți curățenie pe-acolo și depuneți câteo coroană de flori și aprindeți o lumânare. Acest mare Român nu merită bătaia asta a conducerii CEH.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii