La şedinţa de îndată a CL Petroşani, / Patru proiecte votate

La şedinţa de îndată a CL Petroşani, / Patru proiecte votate

Timp de citire: 3 minute
Pe ordinea de zi a şedinţei de îndată a Consiliului Local Petroşani, care a avut loc vineri la prânz în sala de şedinţe a primăriei, s-au aflat patru proiecte, toate votate de consilieri locali.
Sănătatea în şcoli şi grădiniţe 
Primul proiect a vizat „încheierea unor contracte de servicii de asistenţă medicală şcolară cu medici de familie” de pe raza Petroşaniului pentru unităţile de învăţământ în care „nu există cabinete medicale şcolare”. În municipiul Petroşani nu există în acest moment decât două mari şi late cabinete medicale de profil, unul funcţionează în mediul universitar, ţinând de Universitatea din Petroşani, iar altul funcţionează la Şcoala Gimnazială I.G. Duca. De aceea era ultra necesar un astfel de proiect, mai cu seamă că şi Ordonanţa de Urgenţă 162/ 2008 reglementează acest fapt, specificând clar că „acolo unde nu există cabinete medicale şi de medicină dentară, în grădiniţe şi şcoli, asistenţa medicală se poate realiza prin medici de familie şi medici dentari din localităţile respective sau din localităţi apropiate”.
Prin articolul 2 adoptat vineri în unanimitate odată cu proiectul în sine, directorul executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Petroşani, doamna Cristina Mraz, este împuternicit să semneze aceste contracte cu medicii de familie care se vor ocupa de copiii din şcolile şi grădiniţele ce nu beneficiază de aceste cabinete medicale.
Parteneriat cu Crucea Roşie
Un al doilea proiect legat de subiectul „Sănătate şi acţiuni legate de aceasta la Petroşani” a vizat aprobarea Acordului de parteneriat între municipalitatea Petroşani şi Crucea Roşie Română, Subfiliala Petroşani „pentru realizarea unor acţiuni comune în anul 2017”.
În sprijinul acestui acord, la articolul 3 al hotărârii de consiliu adoptate vineri în unanimitate de voturi este prevăzut ca de la bugetul local să se aloce în anul 2017 suma de 15.000 lei de la capitolul bugetar „Sănătate”, bani necesari pentru o serie de cinci acţiuni comune ale celor două entităţi locale. Este vorba de 7.000 lei alocaţi pentru funcţionarea cabinetului medical ce va fi deschis în primăvară la sediul Crucii Roşii Petroşani de pe strada Avram Iancu, destinat acordării îngrijirilor premedicale persoanelor cu venituri reduse şi fără venituri aflate în evidenţele subfilialei de Cruce Roşie locală, de 1.000 lei alocaţi pentru organizarea  concursului „Sanitarii Pricepuţi” şi participarea voluntarilor la fazele locale şi judeţene a celui mai vechi concurs de profil din ţară. Alţi 2.000 lei vor fi alocaţi de la bugetul local pentru activităţi ale Crucii Roşii Petroşani şi primăriei desfăşurate cu ocazia Zilei Internaţionale ale Copiilor – 1 Iunie, în timp ce 2.000 lei vor fi alocaţi pentru participarea unei grupe de intervenţie a Crucii Roşii Petroşani la o tabără de pregătire multinaţională în domeniul situaţiilor de urgenţă şi prim-ajutor la Beliş (judeţul Cluj), într-o perioadă de timp din iulie-august, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi în 2016.
În fine, cea de-a cincia acţiune comună vizează organizarea sărbătorii Pomului de Crăciun din decembrie, acţiune ce va avea loc la sediul subfilialei, devenită încet dar sigur tradiţională, în cadrul căreia aşa cum se întâmplă de câţiva ani încoace sunt distribuite pachete cu alimente şi dulciuri persoanelor nevoiaşe aflate în evidenţa Crucii Roşii Petroşani.
42.905 lei – cotizaţie
După cum se ştie, anual, administraţia locală petroşeneană trebuie să plătească cotizaţia pentru Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Hunedoara”, unde municipiul Petroşani, prin Consiliul Local Petroşani, este partener, alături de celelalte UAT-uri din Valea Jiului şi consiliul judeţean. Cotizaţia se stabileşte în funcţie de numărul de locuitori ai fiecărei localităţi, respectiv 1 leu de persoană pe an. Cum la 1 iulie 2016, în datele statistice oficiale Petroşaniul avea evidenţiat la numărul de locuitori cifra de 42.905 locuitori, cotizaţia ce-i revine municipiului de la poalele Parângului este de 42.905 lei, sumă ce va fi plătită din capitolul bugetar „Alte acţiuni economice”. Proiectul propus şi supus votului a fost adoptat în unanimitate.
Gratuităţi
În urma unei solicitări efectuate de profesorul Mariana Epure, care a solicitat scutirea de la plata biletelor pentru transportul cu telescaunul a unui număr de 50 de cadre didactice şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, din data de 7 februarie, persoane oficiale implicate în cadrul proiectului „Tradiţie şi Continuitate”, consilierii locali au adoptat proiectul de hotărâre iniţiat în acest sens de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii