La Petroșani, / Alte familii ajuns la a 50-a aniversare a căsătoriei

La Petroșani, / Alte familii ajuns la a 50-a aniversare a căsătoriei

Timp de citire: un minut

Încă 15 cupluri au depus la Primăria Petroșani dovada că în acest an au trecut pragul celor 50 de ani de căsătorie.

După cum se obișnuiește, toate aceste cupluri longevive vor fi premiate într-un cadru festiv. La Petroșani se organizează, de obicei, două evenimente anual în cadrul cărora se premiază cuplurile longevive, unul în prima jumătate a anului, al doilea spre sfârșitul anului.
Anul acesta a doua oportunitate de premiere a fost stabilită pentru Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în data de 1 octombrie, după ce alte cupluri au fost premiate anul acesta în cadrul Zilelor Municipiului Petroșani.
De atunci, 15 cupluri cu 50 de ani de căsătorie și 3 cu 60 de ani de căsătorie au depus actele, conform cărora pot fi premiate. Premiul constă într-o diplomă, un premiu în bani de 500 de lei pentru prima categorie și 700 de lei pentru a doua categorie premiată. Cuplurile vor primi, de asemenea, câte o sticlă de șampanie, buchete de flori și vor fi așteptate cu un bufet cu apă, dulciuri și răcoritoare. Bugetul pentru premierea seniorilor cu experiență în tainele unei căsnicii longevive este de 12.000 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii