Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în colaborare cu Fundația IANZA-ART INTER-CULTURAL din Petroșani, a organizat marți, 5 iulie 2016, începând cu ora 17:00, vernisajul expoziției internaționale de arte vizuale intitulată „Viziuni plastice 2015”. Evenimentul, care are loc în spațiile special destinate artelor plastice din Palatul Magna Curia, prezintă publicului lucrările celor 38 de participați din șase țări.
„Expoziția VIZIUNI PLASTICE 2015 reunește o parte dintre operele de artă concepute în timpul derulării celor trei tabere de creație plastică organizate de fundația IANZA-ART INTER-CULTURAL la Petroșani și Marktrodach, în Germania, în cursul anului 2015, la care au participat 38 de artiști, cei mai mult din județul Hunedoara, cu precădere din Valea Jiului, dar și artiști din Alba-Iulia, Bistrița, București, Cluj-Napoca,
Curtea de Argeș și Târgu Mureș, artiști pe care fundația dorește să-i promoveze prin asemenea expoziții itinerante. Artiștii străini participanți la tabere amintite provin din Bulgaria, Franța, Germania, Serbia și SUA. Ca și în taberele anterioare, calitatea creației plastice a fost de un înalt nivel artistic, așa cum de altfel își propune fundația prin regulamentul său”, declară Camelia Gabor, muzeograf în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Cei 38 de artiști sunt următorii: Mariana Apostol – România; Eugen Bencău – România; Petru Birău – România; Titus Blaj – România; Mana Bucur – România; Simonel Bucur – România; Dan Cârjoi – România; Adrian Cerchez – România; Radu Chința – România; Gilla Dressel – Germania; Ioana Duță – România; Traian Duță – România; Marius Dan Ghenescu – România; Dorel Găină – România; Patricia Goodrich – SUA; Devis Grebu – Franța; Dragana Grujicic – Serbia; Robert Hummel – România; Florin Huțium – România; Dragana Knezevic – Serbia; Noiemi Kusztos – România; Marijana Dordevic Obradovic – Serbia; Gerd Messemann – Germania; Lubomir Mihailov – Bulgaria; Milena Mladenova – Bulgaria; Mariana Moldovan – România; Sever Moldovan – România; Gigi Nicolau – România; Tchavdar Nikolov – Bulgaria; Ioan Oratie – România; Daniela Pașca – România; Sara Pleșa Popescu – România; Adriana Popa – România; Radu Roșian – România; Alexandru Tencariu – România; Leontin Țibacov – România; Ami Vasilescu – România; Cristian Sergiu Ianza – România.
Biroul de Relaţii cu Publicul