La lucrările în curs de desfăşurare la Lupeni / Munca-i muncă

La lucrările în curs de desfăşurare la Lupeni / Munca-i muncă

Timp de citire: un minut
Pe principala arteră rutieră a Lupeniului constructorii de la Zona D fac tot posibililul ca să se încadreze în graficul de execuţie a lucrărilor de modernizare a Bulevardului Păcii.
Zilele trecute
s-a început asfaltarea pe porţiunile în care operaţiunea de montare a noilor borduri a fost încheiată. Vineri, însă, asfaltarea a stat pe loc, din cauza unui defect intervenit la unul dintre utilaje. Însuşi primarul Cristian Resmeriţă a venit, ca să vadă despre ce-i vorba, dar a fost asigurat că aşternerea stratului de asfalt va fi reluată în scurt timp, iar întârzierea va fi recuperată.
De fapt, nu-i zi
lucrari-strada-barbateni2în care tânărul şi energicul primar lupenean să nu fie prezent în zona vestică a Lupeniului. Aflată, mai toată, sub semnul înnoirii. Afirm asta, deoarece nu doar bulevardul este pe cale de a fi complet refăcut. În aceeaşi situaţie se află strada Bărbăteni, cea dintre blocurile de pe partea dreaptă, cum mergi spre Uricani. Aici lucrează oamenii unei alte societăţi de construcţii, dar, din câte mi-am dat seama văzându-i cum respectă intervalul  de timp destinat pauzei de masă, şi pentru ei munca-i muncă.
Gheorghe OLTEANU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii