La intrarea în sala „Nicolae Sădean” / Un „strop” din istoria Apa...

La intrarea în sala „Nicolae Sădean” / Un „strop” din istoria Apa Serv

Timp de citire: 2 minute
de Corneliu BRAN

La una dintre acțiunile Apa Serv, am dat cu ochii la intrarea în Sala „Nicolae Sădean” de un capac de canal. Da, acel obiect de fier sau de fontă ce se punea pe vremuri deasupra gurii de canal, „materie primă” zeci și zeci de ani, după 1989, pentru „magneți” și pe care-l știe toată lumea.

Proaspăt curățat și vopsit, capacul stătea, alături de o floare, cum spuneam, la intrarea în sala de ședințe, acolo unde cei de la Apa Serv organizează uneori și alte activități. Pe capac scria vizibil „Sădean-Petroșeni”. Inițial, ne-am gândit că obiectul este unul de inventar sau așa ceva pentru sala respectivă, un obiect de decor care se încadrează în munca celor de la Apa Serv, se știe, singurul operator de apă și canalizare din Valea Jiului. Totuși, mă gândeam, Sădean e clar, e sala aceasta, dar de ce să scrie acolo Petroșeni și nu Petroșani?
Inginerul Florin Donisă, aflat la intrare, a văzut că ne-am uitat lung și a intervenit. Și ne-a luminat, spunându-ne că acel obiect nu e un simplu capac de canal, cum s-ar putea crede, ci are o istorie legată de numele „mecanicului-șef al conductei de apă Petroșani” și ale căror merite în dezvoltarea societății au fost incontestabile, Nicolae Sădean, faptele mecanicului-șef, moț de fel, fiind menționate și relatate în foarte bine documentata carte-document „Vremea Apeductului” a scriitorului și jurnalistului Marian Boboc.
„Este un capac pe care l-am văzut de mai multă vreme la rezervorul de înmagazinare a apei de la Lonea și mi s-a părut interesant ca să fie pus în valoare, așa că l-am demontat de-acolo, am pus un alt capac nou, iar pe acesta l-am adus aici. Este un capac care pentru noi, simbolic, înseamnă foarte mult, el reprezintă oarecum istoria firmei noastre și are la rândul său istoria lui. M-a impresionat faptul că încă de-atunci, acum aproape 100 de ani, acest gen de capace erau inscripționate cu numele celui care a fost Nicolae Sădean, practic cel care a gestionat apeductul de apă din Petroșani în toată perioada interbelică. Deși l-am adus din Lonea, pe capac scrie Petroșeni, cum se mai pronunța atunci. Sistemul de apă Petroșani era de la Lonea-Petrila și de la Eroilor-Petroșani, cele două rezervoare făcând practic parte din același sistem, sistemul de apă Petroșani, cum și astăzi vorbim tot de un sistem, sistemul de apă Valea Jiului. Rezervorul de la Lonea a fost pus în funcțiune din 1910. Nicolae Sădean a răspuns de sistemul de alimentare cu apă din 1919, el având toată obligația de a îngriji și de a gestiona sistemul de alimentare cu apă. Probabil că acest capac are undeva la 90-95 de ani, deci mâine-poimâine, cum s-ar zice, se apropie de 100 de ani!”, ne-a spus energicul inginer Florin Dionisă, omul de care se leagă multe din ceea ce înseamnă Apa Serv, dumnealui fiind unul dintre cei preocupați să pună în valoare istoria acestui operator regional de apă și canalizare, dar și de bravii oameni care au lucrat aici și pe care îl felicităm pentru această inițiativă!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii