La Deva / N’Doye va avea un salariu normal

La Deva / N’Doye va avea un salariu normal

Timp de citire: un minut

Gruparea din reşedinţa judeţului, Cetate Deva  vrea să dea o lovitură de imagine înaintea începerii sezonului Ligii a III-a, dorind să-l aducă pe senegalezul Ousmane N’Doye. Cristi Bobar, preşedintele clubului devean, a confirmat discuţiile cu fotbalistul de 38 de ani, a declarând că nu este parafat nimic.

Fost jucător în Liga I la FC Vaslui, Dinamo Bucureşti, Astra Giurgiu, Săgeata Năvodari şi ASA Tg. Mureş, Ousmane N’Doye ar putea juca în viitorul sezon la CNS Cetate Deva, în Liga a III-a. Cristian Bobar, preşedintele clubului alb-albastru, a avut o rundă de discuţii cu mijlocaşul senegalez şi îl aşteaptă la Deva pentru o altă rundă de negocieri. „Cu Ousmane mă ştiu de când activam la Tg. Mureş. E adevărat, am purtat o discuţie, dar îl aştept aici pentru a vorbi la faţa locului. El are o problemă cu viza şi nu ar mai dori să rămână la Tg. Mureş. Însă, deocamdată nu e nimic sigur, pentru că şi alte cluburi îl vor”, a spus Bobar.

Tânărul conducător devean crede că, în ciuda vârstei, N’Doye ar face faţă cu brio la Liga a III-a iar tinerii jucători deveni ar creşte pe lângă el: „Chiar dacă are 38 de ani, Ousmane face faţă fără probleme la Liga a III-a. E jucător de Liga I iar tinerii din echipă ar avea de învăţat din experienţa lui. Nu va veni la Deva pentru bani, urmând să aibă acelaşi salariu ca jucătorii de aici”.

„Echipa are mare nevoie de un fundaş central. Deocamdată, ne bazăm doar pe Dosan, iar lângă el a jucat Vaştag, dar acesta este mijlocaş de meserie. Cu Natea nu ne-am înţeles la bani şi trebuie să mai căutăm”, a mai spus Cristi Bobar.

Gruparea deveană va susţine astăzi o partidă amicală la Reşiţa, cu CSM Şcolar, la finalul căreia antrenorul principal Ciprian Pepenar se va decide şi asupra unor jucători aflaţi în probe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii