În cadrul unei ceremonii ce a avut loc în municipiul Tg-Mureș cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființarea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, pentru recunoașterea meritelor deosebite în activitatea sa de inspector șef al I.S.U. Hunedoara, colonelului Viorel Demean i s-a acordat „Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență”.
Chiar dacă COVID-19 și măsurile de distanțare fizică au stat și la baza acestei ceremonii, doctorul Raed Arafat, considerat pe bună dreptate „părintele SMURD în România”, actualmente secretar de stat și șeful D.S.U., a fost cel care i-a acordat personal înalta distincție colonelului hunedorean Viorel Demian
Această „Emblemă de Onoare” a fost conferită de-a lungul vremii celor care prin dăruire și profesionalism, grijă pentru semeni deosebită, au pus umărul la construirea și dezvoltarea serviciului SMURD, cel care, zilnic, salvează pe cuprinsul țării vieți omenești și e mereu prezent la datorie în cele mai dificile cazuri. De altfel, și anul acesta distincțiile oferite de șeful D.S.U. au fost acordate profesioniștilor SMURD din toată țara, precum și celor ce sprijină permanent acest important serviciu către populație. Medici, asistenți, paramedici, pompieri, piloți cadre medicale, salvamontiști, personal din cadrul autorităților locale și voluntari, cu toții au fost recompensați cu astfel de distincții și felicitați de Raed Arafat într-un cadru festiv. O recompensă morală pentru acești oameni minunați, salvatori de vieți omenești, nu de puține ori adevărați eroi.
„Nimic nu mă poate face mai bucuros să știu că prin sacrificiile și eforturile comune ale colegilor cu care am pornit pe acest drum, adeseori accidental, plin de obstacole, am reușit astăzi să putem prezenta SMURD ca pe o adevărată lecție de viață, unde sacrificiul, efortul, lupta de zi cu zi cu viața, emoția, suspansul, iubirea pentru omul de lângă noi au triumfat, lăsând mai departe timpul să certifice acest lucru”, a spus, printre altele, secretarul de stat Raed Arafat în cuvântul său.
Colonelul Viorel Demean a menționat că se simte onorat de distincția primită și acest fapt reprezintă o recunoaștere a muncii fiecărui paramedic și pompier hunedorean dedicat în salvări de vieți omenești.