Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) va organiza miercuri, 1 februarie, festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi pe anul 2016.
Evenimentul va avea loc la Teatrul de Artă din Deva, la sala „Reduta”, cu începere de la ora 14:00.
Sportivul anului 2016 la discipline olimpice a fost declarat gimnasta Denisa Golgotă, urmată de atletul Bogdan Şitoianu, locul al treilea revenindu-i unei alte gimnaste, Ioana Teodora Crişan, toţi aceştia fiind legitimaţi la CNS Cetate Deva.
La discipline neolimpice domină fotbal–tenisul, Anamaria Gherghel fiind cea mai bună din 2016 la acest sport, urmată de Ana Maria Rizescu şi Mariana Lică, toate legitimate la Comexim R Lupeni.
Cel mai performant club public din judeţ în anul 2016 este CNS Cetate Deva, iar premiul de antrenor al anului 2016 va fi acordat unui grup format din Liliana Cosma, Florin Cotuţiu şi Ramona Micu, cei care pregătesc gimnastele de la CNS Cetate Deva.