Karoly Kocsis, universitar american: „Partea de energie produsă în SUA din cărbune reprezintă 42%, deci e încă substanţială”

„Acest eveniment pe care universitatea noastră îl organizează astăzi este prilejuit de vizita cu care ne onorează domnul profesor Charles Kocsik de la Universitatea din Reno-Nevada, Statele Unite, din cadrul Departamentului de Inginerie Minieră şi Metalurgie (…). Această vizită a început în cursul zilei de luni, printr-o serie de discuţii cu conducerea Universităţii din Petroşani, cu domnul rector şi colegii care se ocupă de management, prin care am stabilit termenii încheierii unei convenţii de colaborare, un acord cadru de parteneriat ale căror detalii vor fi finalizate într-un timp relativ scurt şi care vor putea sprijini activităţile de cercetare şi de relaţionare între cele două universităţi. Sperăm într-o colaborare care să fie de lungă durată, aşa cum este şi relaţia afectivă a oaspetelui nostru cu Universitatea din Petroşani şi cu Valea Jiului. În cursul dimineţii de luni au mai fost o serie de întâlniri ale oaspetelui nostru cu colegii din cadrul Facultăţii de Mine, cu conducerea facultăţii, cu prodecanii, cu lectorii de departamente şi alţi colegi din departamentele acestei facultăţi. Apoi, domnul profesor a participat la şedinţa festivă a Senatului, unde s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa domnului profesor Manolea. Apoi, s-a derulat o îndelungată şi, spun eu, şi fructuoasă vizită la INSEMEX Petroşani, unde s-au purtat de asemenea discuţii legate de posibilităţile de a extinde colaborarea prin partea de cercetare şi prin stabilirea de relaţii cu această instituţie de frunte a Petroşaniului (…)”, a menţionat printre altele prorectorul Roland Moraru.

Înainte de a răspunde întrebărilor jurnaliştilor prezenţi, profesorul Kocsis şi-a făcut o scurtă prezentare: „Sunt emoţionat şi onorat, pentru invitaţia dumneavoastră. Am revenit în Petroşani după 29 de ani. Îmi cer scuze pentru limba română pe care o vorbesc, încerc să-mi găsesc cuvintele potrivite, iar unde nu le găsesc în română, o să le găsesc probabil în limba engleză. Am terminat facultatea în 1987, Facultatea de Mine – Exploatări subterane – secţia seral, am fost coleg cu domnul Tudor Goldan şi, după absolvire, am lucrat la Institutul de Proiectări Miniere din Cluj-Napoca. În 1995 mi-am împachetat lucrurile şi am emigrat în Canada împreună cu soţia şi cu băieţelul de 4 ani. Soţia mea terminase şi ea Facultatea de Construcţii din Cluj şi împreună am ajuns fără mai nimic… Nu prea ştiam limba engleză, nu aveam niciun job, noi fiind la acel moment fericiţi că am ajuns în Canada. Dar lucrurile au cam început să meargă greu, ne-a trebuit ceva timp ca să ne dezmeticim şi să privim cu realitate situaţia şi să vedem cum facem să progresăm. În Canada există partea dificilă şi partea uşoară. Partea uşoară este să-ţi găseşti un job şi să lucrezi ce poţi, chiar dacă nu în domeniul pentru care te-ai pregătit. Partea dificilă e să-ţi continui studiile şi să lucrezi în domeniul în care ai fost pregătit la facultatea unde ai absolvit. Amândoi, eu şi soţia, am selectat partea dificilă… Am lucrat 17 ani la 400 km în nord de Toronto, unde este un câmp minier, poate cel mai mare din lume, dacă nu printre primele. Sunt două companii mari acolo, iar la vremea respectivă se aflau în funcţiune 12 exploatări miniere, câteva dintre ele exploatând la adâncimi mari, de 3 km. Minereul extras este nichelul, în afară de acest element se mai exploatau paladium, aur, argint şi alte metale preţioase. Am terminat apoi un masterat în Salisbury, la universitatea de acolo, la fel şi soţia, iar după terminarea masteratului am lucrat ca şi consultant trei ani în industria minieră. Apoi, 14 ani în grupul de ventilaţie la o companie cunoscută şi am lucrat cu unii dintre cei mai mari specialişti din domeniul aerajului şi nu numai (…)”.

„Deci, 14 ani am lucrat ca inginer pe proiecte de dezvoltare-cercetare. După obţinerea diplomei de doctorat la Universitatea British-Columbia din Vancouver, am decis să intru în domeniul didactic. De patru ani predau la Universitatea din Nevada-Reno Exploatări Miniere Subterane, Exploatări de Suprafaţă şi Aeraj Minier. Am reuşit în patru ani să atrag un proiect mare, de 1,25 milioane de dolari, care este considerat un proiect important acolo, prin care ajut studenţii de la masterat şi doctorat ca să lucreze pe acest proiect. Obiectivul meu este de a crea ingineri care să lucreze în industria minieră. În SUA nu se spune industria minieră, ci familia minieră. Deci, suntem o familie, participăm la conferinţe anual, avem acţiuni comune, activităţi. Suntem vreo 300 de specialişti în toată lumea şi noi, cei din SUA, suntem ca o familie, colaborăm prin publicaţii, încercăm să ne ajutăm dacă există probleme. La ora actuală, cu tehnologia care există, nu are limită de spaţiu. Prin urmare, putem lucra la orice oră, să zicem lucrez la ora 11:00, primesc e-mail la ora 13:00 din Australia, de la un coleg specialist în domeniul acesta. Acesta îmi cere prin mesaj dacă am vreo idee cum să rezolve problema x. Mă gândesc, îi dau soluţia mea, ne consultăm… V-am dat un exemplu cum stă această treabă. Colaborarea aceasta îţi creează o satisfacţie (…)”.

La partea cu întrebări, am fost curioşi să aflăm dacă un specialist în domeniul de aeraj, cum este domnul Kocsis, care e şi absolvent al Institutului de Mine Petroşani, deci e legat de Valea Jiului în mod direct, a fost vreodată consultat de oameni care s-au ocupat de managementul minelor noastre de cărbune şi, mai ales, de oameni care s-au ocupat de aeraj şi de siguranţa ortacilor, dar şi care trebuiau să vină în timp cu soluţii ieftine, bune şi de siguranţă pentru lucrătorii din subteran, că tot se plângeau unii şi alţii de costuri ridicate, inclusiv pe partea de aeraj minier. Răspunsul oferit nu e deloc surprinzător, iar acesta e doar un caz concret de lipsă de reacţie din partea unor „specialişti minieri” care au adus pe butuci industria minieră din Valea Jiului.

„Nu am fost niciodată solicitat şi motivul este faptul că lucrez ca şi profesor doar de patru ani şi am fost ocupat cu dezvoltarea cursurilor de aeraj, de exploatări miniere, deci nu am avut timp să reacţionez cu ei. Anul acesta am găsit timp de o colaborare şi prima universitate care mi-a venit în minte şi care mi-a răspuns a fost Universitatea din Petroşani, fapt pentru care le mulţumesc. Am trimis un e-mail la Bogdan Tudor şi domnului profesor Moraru şi aşa a început totul. Probabil că unităţile miniere nici nu ştiau de mine”, a declarat oaspetele, încercând oarecum să-i scuze pe cei din cadrul CEH.

Întrebat la modul concret în ce va consta colaborarea cu Universitatea din Petroşani, profesorul Kocsis a răspuns: „Colaborarea cu Universitatea din  Petroşani intenţionez să o am pe trei domenii. Primul domeniu, care se poate face uşor, înseamnă schimbul de studenţi între cele două universităţi. Eu sunt în poziţia în care aş putea angaja studenţi care să lucreze pe proiecte de cercetare, studenţi de la masters care ar accepta această poziţie, fireşte plătiţi, ca să-şi poată plăti chiria şi toate necesităţile şi 80% din taxele de şcoală. Primul lucru aici va consta în informarea studenţilor de la Universitatea din Petroşani care este oferta noastră. Al doilea domeniu ar consta în aducerea la departamentul nostru din SUA a unui profesor de-aici, sau doi, ca să vadă cum se desfăşoară activitatea noastră din SUA, care sunt standardele, care sunt domeniile pe care lucrăm, ce tehnologii se folosesc pentru cercetare şi activităţile propriu-zise din domeniul nostru. Al treilea obiectiv ar fi un proiect mai mare de colaborare, derulat prin UE sau prin mecanismele din instituţiile nord-americane, la care să fie implicaţi studenţi, profesori, cercetători şi proiectanţi. Sunt câteva proiecte la care m-am gândit, unul dintre ele ar fi legat de siguranţa minieră, care este un topic foarte important în mineritul din SUA, pentru că niciun manager nu vrea să ridice telefonul şi să anunţe familia cuiva sau copiii că tatăl nu se mai întoarce acasă. Probabil că ar fi un proiect internaţional, la care s-ar putea lucra la standardele din Europa, Canada, SUA şi Australia”.

L-am întrebat pe profesor dacă nu cumva, pentru minele noastre, nu e prea târziu acest program, în condiţiile închiderii lor?

„Eu nu sunt foarte familiar cu situaţia minelor din Valea Jiului. Ieri am înţeles că, din păcate, sunt mine care se închid. Nu este o problemă naţională a României, ci internaţională, şi în SUA multe mine de cărbune se închid din cauze economice. Aceste cauze economice au apărut neaşteptat, reducerea preţului gazelor naturale de la 30 de cenţi/mc la 7 cenţi/mc a schimbat complet şi total lucrurile în SUA şi Canada. Este o problemă internaţională, şi în SUA au fost mine care au fost subvenţionate. Sunt zone, cum e Virginia, unde sunt sute de exploatări miniere bune, subvenţionate, unele, şi de stat. Este o problemă pe care noi încă nu o putem cuantifica şi totul pornind de la scăderea preţului la gazele naturale şi ale uleiului. În SUA energia se produce prin energie nucleară, energie pe bază de cărbune şi energie produsă de eoliene şi de sisteme solare. Partea de energie produsă în SUA din cărbune reprezintă 42%, deci e încă substanţială (…). La sute de mine nu se simte dacă se închid zeci, dar când ai zece mine şi se închid 5 se simte. Problema e simplă, dacă eşti productiv beneficiezi ca mină în SUA şi de subvenţii, dacă nu eşti, atunci nu beneficiezi. Depinde mult şi de guverne… Guvernul democrat şi liberal e mai mult înclinat spre energia eoliană şi cea solară, guvernul conservator e pentru situaţia actuală… Aşteptăm să vedem cine va fi noul preşedinte… doamna sau domnul…”.

O ultimă întrebare a noastră a reieşit oarecum din ce ne spunea domnul profesor în expunerea sa, că în SUA există mine de cărbune (nu de aur, argint sau alte metale preţioase) care sunt rentabile. De la miniştri şi unii conducători ai CEH am aflat, de vreo 27 de ani încoace, că „nicio mină de cărbuni nu-i rentabilă şi orice mină e o gaură neagră pentru bugetul ţării”. „Există în SUA mine rentabile. Există! Există unităţi miniere care exploatează altceva decât cărbune, care sunt rentabile, dar există şi câteva unităţi miniere de cărbune subvenţionate, pentru faptul că în regiunea unde funcţionează atrag 80% din forţa de muncă. Eu zic că 90% din minele de cărbune din SUA fac profit, iar 10% au probleme. În plus, le mai ajută şi guvernul. Da, se poate face profit la o mină de cărbune, cum să nu se poată? Dar, e drept, depinde de zăcământ, de mai mulţi factori, inclusiv de management”.