Revenirea antrenorului Cosmin Kanduth pe banca echipei de juniori a CSM Jiul Petroşani a fost de bun augur.
Juniorii petroşeneni au avut un start de retur perfect, reuşind să se instaleze pe primul loc graţie victoriei de sâmbătă, împotriva fostei lidere Cetate Deva.
Petroşenenii au câştigat, ca şi seniorii, cu 1-0 şi au trecut la un punct distanţă faţă de Deva.
Tehnicianul Cosmin Kanduth spunea înaintea meciului că echipa care va câştiga acest derby va câştiga titlul de campioană judeţeană, titlu deţinut în acest moment de gruparea din Vale.
Rezultate parţiale:
AS Metalul Crişcior Brad – AS Aurul Certej: 2-0
AS Hercules Lupeni – CS Gloria Geoagiu: 3-0
CSM Jiul Petroşani – CNS Cetate II Deva: 1-0
CSO Retezatul Haţeg – ACS Victoria Călan: 6-0
CS Inter Petrila – CS Vulcan
Loredana JUGLEA