Jiul a bătut Hațegul la limită. Hațeganii au acuzat arbitrajul!

Jiul a bătut Hațegul la limită. Hațeganii au acuzat arbitrajul!

Timp de citire: 5 minute

Jiul Petroșani 1919 1-0 CSO Retezatul Haţeg

 

Echipa de fotbal Retezatul Hațeg a cedat, la limită, scor 1-0, în derby-ul județean împotriva celor de la Jiul Petroșani.

După o primă repriză dominată doar teritorial de către cei din Petroșani, cu o singură ocazie la o minge trimisă cu capul în bară după un corner, gazdele au marcat singurul gol al meciului în minutul 35 după un penalty inventat de arbitru, care a văzut un așa zis fault în careu, „deși intervenția fundașului hațegan a fost clar în afara careului. Este de altfel al treilea joc la rând în deplasare în care arbitrul inventează o lovitură de la 11 metri pentru echipa adversă, după deciziile eronate de la jocul de la Filiași (la scorul de 0-0) și la jocul împotriva celor de la Ezeriș (la scorul de 2-1 pentru echipa noastră)”, se arată pe pagina de Facebook a echipei oaspete.

Repriza secundă s-a desfășurat într-un ritm puțin mai intens, cu mai multe intrări tari, dar fără a se nota vreo ocazie importantă la vreo poartă până în minutul 88, când Buzducea putea egala cu un șut de la 16 metri, respins în corner de omul meciului, portarul Mureșan.

Finalul jocului a adus o nouă decizie eronată a centralului Iacob Costinel, care l-a eliminat pe portarul Tonca la o fază la care acesta nici măcar nu și-a atins adversarul.

 

Retezatul Hațeg: Tonca – Ardeleanu, Prodea, Țuligă, Lupulescu – Pițigoi, Arcuși – Bănățeanu, Chelariu, Prem – Popa.

Au mai jucat: Pușcă, Mazilu, Stan, Buzducea și Popesc.

 

Sâmbăta viitoare, pe data de 5 noiembrie, de la ora 14:00, Hategul va întâlni pe teren propriu pe CSM Deva.

 

 

DEVA a tranșat Aurul

 

Unul dintre cele mai interesante meciuri ale etapei a X-a din seria a VII-a a Ligii a III-a de fotbal a fost cel dintre CSM Deva și Aurul Brad.

 

Chiar dacă sunt pe ultimul loc, brădenii au jucat cu multă ambiție, dar superioritatea devenilor, care sunt singurii neînvinși în serie, a fost clară, aceștia impunându-se cu 5-3. Scorul a fost deschis de Kayondo, la primul atac al Devei, pentru ca Bradul să egaleze, contrar cursului jocului, prin I. Filipaș. A venit, apoi, „dubla” lui Popescu, prin care s-a stabilit scorul la pauză, de 3-1 pentru CSM, prima reușită a vârfului devean venind din penalty, unul pe care oaspeții l-au contestat.

În mitanul secund, I. Filipaș a redus din handicap, la o eroare în defensiva deveană, dar Șulea, intrat pe parcurs, a refăcut diferența. Același I. Filipaș a marcat din nou, tot pe fondul greșelilor din apărarea gazdelor, iar Țoiu, și el intrat în partea a doua, a stabilit, pe final de meci, scorul final, de 5-3 pentru CSM Deva.

Ioan Petcu, antrenorul de la Aurul Brad, a recunoscut pentru pagina de Facebook a echipei CSM Deva că formația sa a avut cel mai bun joc de până acum și a considerat că Deva a primit penalty prea ușor.

„A fost, clar, cel mai bun al nostru din acest sezon. Paradoxal, facem aceste meciuri cu primele clasate, care sunt mai preocupate de fotbal și se poate juca cu ele. Îmbucurătoare a fost evoluția lui Ionuț Filipaș, care a înscris cele trei goluri, iar un alt lucru important pentru noi a fost debutul juniorului Tuhuț, un localnic care a avut o evoluție foarte bună. Sperăm să ne ajute și în continuare, pentru că suferim foarte mult la capitolul juniori. Jocul în sine a fost unul de uzură. Nu vreau să mă leg de arbitraj, dar cred că Deva a primit un penalty prea ușor. A fost atunci un moment psihologic al jocului, care a înclinat jocul spre adversarii noștri. Oricum, Deva are o echipă bunicică și le urez succes în continuare. Sper ca noi să ne revenim încet – încet, jocul cu Deva fiind un pas înainte. De asemenea, sper să-și revină, în primul jucătorii accidentați, pentru că avem cinci – șase indisponibilități și, cu ei în teren, jocul ar arăta altfel”, a declarat Ioan Petcu, antrenorul principal de la Aurul Brad.

Ștefan Nanu, antrenorul principal de la CSM Deva, a remarcat replica dârză a oaspeților, dar a acuzat starea precară a terenului din Orăștie și speră ca echipa să revină pe gazonul de acasă. „Două dintre cele trei goluri primite le-am făcut cadou. Și terenul a fost sub orice critică, pentru că, așa cum s-a văzut, la fel ca și anul trecut, la o pasă simplă înapoi, portarul nostru a dat pe lângă o minge. Ca toată lumea, abia aștept să ne întoarcem să jucăm la Deva, pentru că terenul arată foarte bine, iar eu cred că acest lucru se va întâmpla la meciul din penultima etapă din acest an, cel cu Viitorul 2 Târgu Jiu. Revenind la meciul cu Aurul, îi felicit pe jucători că au reușit să dea cinci goluri, chiar dacă am primit trei. Pe de altă parte, însă, jucătorii mei au luat jocul cam ușor. Așa se întâmplă când jucăm cu echipele clasate mai jos, fiind foarte greu să îi motivezi pe jucători. Repet, mă bucur că am dat goluri dar, din păcate, într-un meci am luat trei goluri, mai multe decât în tot turul. Îi felicit pe cei de la Brad pentru că au avut atitudine și dorință și le doresc să evolueze tot așa cum o fac cu noi la fiecare joc. În ceea ce privește echipa noastră, îmi felicit, din nou, jucătorii, chiar dacă, pe lângă terenul prost, au avut și alte momente mai slabe, fiind surprinși de pasele lungi ale adversarilor”, a declarat Ștefan Nanu, antrenorul principal de la CSM Deva.

După acest succes din prima etapă a turului, CSM Deva este pe locul doi, la un punct în spatele liderului, ACSO Filiași. Devenii sunt în grafic pentru atingerea obiectivului, cel de clasare în primele patru și accederea în play-off, având șase puncte avans față de Jiul Petroșani, echipa de pe poziția a cincea.

 

 

CSM Deva – Aurul Brad 5-3 (3-1)

Au marcat: Kayondo Mahadi (2), Alexandru Ionuț Popescu (26 p, 33), Andrei Șulea (69), Bogdan Țoiu (90) / Ionuț Filipaș (20, 58, 76)

DEVA: Bădescu – Vișan, Plută, Opriș (34 Branea), Doboș (c) – Iana, Creciunesc (65 Țoiu), Stelea, Bloj – Kayondo (65 Șulea), Popescu (59 Bedea). Pe bancă: Ivan – Kelemen, Neagoe, Pencea, Tod. Antrenor: Ștyefan Nanu.

BRAD: Raț- Leucian (80 Daraban), Cristian (c), Stoicoiu, Trășcan (58 Pașca) – R. Filipaș, Leaha, Miclean, Achim – Tuhuț, I. Filipaș. Pe bancă: Ilea – Demian, Dumitraș, Bogdan. Antrenor: Ioan Petcu.

Cartonașe galbene: Vișan (58), Bădescu (58), Doboș (64) / Cristian (28).

Arbitri: Claudiu Filip – Daniela Constantinescu, Laurențiu Anghel (toți din Craiova).

Observatori: Mihai Țîra (Albă Iulia) pentru joc; Marian Salomir (Cluj) pentru arbitri.

 

Rezultate:

 

CSM DEVA – Aurul Brad 5-3

Jiul Petroșani – Retezatul Hațeg 1-0

Viitorul 2 Tg. Jiu – ACSO Filiași 1-7

Voința Lupac – Gilortul Tg. Cărbunești 0-2

Progresul Ezeriș – Viitorul Șimian 0-1

 

 

Etapa 11

Vineri, 4 noiembrie, ora 14:00

Viitorul 2 Tg. Jiu – Voința Lupac

ACSO Filiași – Progresul Ezeriș

Sâmbătă, 5 noiembrie, ora 14:00

Retezatul Hațeg – CSM DEVA

Aurul Brad – Gilortul Tg. Cărbunești

Viitorul Șimian – Jiul Petroșani

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii