Jantele aftermarket sau jantele OEM ?

Jantele aftermarket sau jantele OEM ?

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 3 minute

Așa cum nu toți ne mulțumim cu mașini gri, negre sau albe, nu toți suntem chiar încântați de felul în care arată o mașină cu jantele standard, cu care a venit din fabrică și vom căuta să le înlocuim cu unele aftermarket sau OEM. Înainte să facem alegerea însă, este bine de știut care sunt diferențele.

Poate cel mai important de știut este că majoritatea producătorilor de autoturisme nu se preocupă de departamentul de jante precum un producător dedicat pentru aceste componente. Desigur, avem pe de o parte jantele de aproximativ 10.000 de euro bucata de la Koenigsegg care sunt făcute din fibră de carbon și sunt goale pe dinăuntru. Astfel, acestea ajung la doar 6,8 kilograme bucata. Dar cum nu toți conducem o astfel de supermașină, ar trebui să ne orientăm undeva mai jos ca și performanțe și, desigur, preț.

Există trei metode de construcție a jantelor, dintre care două sunt cele mai folosite: cele turnate și cele forjate. Producătorii de autoturisme preferă prima variantă în care un aliaj din aluminiu este turnat într-o formă și, ulterior, finisată mecanic prin așchiere, polizare și lustruire. Metoda este simplă, eficientă, nu implică pierderi mari de material și este foarte rapidă.

Dar, cu toate avantajele comerciale, este clar că există și unele dezavantaje pe care, ulterior, utilizatorul le va resimți din plin. Astfel, atunci când se toarnă aliajul de aluminiu, în interiorul materialului vor apărea bule de aer, se vor forma microfisuri în timpul solidificării materialului și, uneori, chiar ceva tensiuni interne. Desigur, producătorii de autoturisme se asigură că fac un control tehnic de calitate produsului final. Dar acesta are și el carențele sale. Chiar nu poate depista orice microfisură care, în timp, poate duce la deteriorarea jantei.

Un alt mare dezavantaj al jantelor turnate este greutatea. Aceste roți sunt mai grele pentru că folosesc mai mult material decât este necesar pentru a spori rezistența pe anumite zone și a disipa energia de impact spre alte zone. Aici trebuie precizat că duraluminiul, deși este un material extrem de rezistent, se poate totuși îndoi sau chiar sparge dacă ajunge în contact cu o suprafață dură. Asfel, o groapă sau o buză de canal abordată cu viteză poate însemna rapid sfârșitul jantei.

Jantele forjate folosesc o altă tehnologie de prelucrare. Astfel, o piesă mare de material din duraluminiu este încălzită, presată, rotită și prelucrată până când ajunge la dimensiunea și desenul dorit. Avantajul major al acestui procedeu este că, datorită încălzirii și presării, sunt eliminate microfisurile și bulele de aer din componența materialului. În plus, creșterea densității conduce la o rezistență mecanică mult mai mare. Prin urmare, nu mai sunt necesare spițe (raze) foarte groase. Principalul lor dezavantaj este, uneori, prețul mai ridicat.

Cea de-a treia procedură de producere a jantelor este mai rară și reprezintă un mix dintre cele două, în care aliajul de aluminiu este turnat într-o formă, dar calea de rulare jantei este mult mai groasă decât necesar. Ulterior, acea parte este prelucrată prin încălzire, presare și așchiere precum o jantă forjată. Rezultatul este că acea zonă va fi foarte rezistentă, în schimb partea dinspre butuc s-ar putea să cedeze mai repede decât la o jantă forjată integral.

Dezavantajul jantelor aftermarket de calitate foarte bună este, în general, prețul. Cu toate acestea, însă, se pot întâlni deseori situații în care din cauza adaosului comercial diferit, o jantă aftermarket de calitate să coste la fel sau mai puțin decât una OEM de o calitate mai slabă. Prin urmare, o alegere bine documentată te va duce la un set de jante mai bune, mai frumoase și mai ieftine decât unele OEM.

Trebuie înțeles însă de ce este bine ca jantele să fie mai ușoare. Acestea sunt montate pe butucul roții și fac parte din categoria maselor suspendate, adică necompensate de suspensiile vehiculului. Ca urmare, principala energie de impact se răsfrânge direct asupra lor și ulterior transmisă în restul vehiculului. Cu cât o roată este mai grea, cu atât va transmite mai multă enerergie de impact spre restul mașinii.

Un alt avantaj important al unei jante ușoare este că în timpul rotației va avea o inerție mai mică. Astfel, atât motorul cât și sistemul de frânare vor munci mai puțin să accelereze, respectiv să frâneze acea roată. Gândiți-vă că o roată este ca o volantă. Cu cât e mai grea, cu atât poate fi pornită sau oprită mai greu.

Prin urmare, dacă te gândești la un set nou de jante si de cauciucuri pentru mașina ta (chiar si cauciucuri de vara), poti apela la echipa anvelope.ro. Impreuna puteti gasi varianta optima pentru tine.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii