Fascinația Facebook l-a orbit pe consilierul PSD Ioan Hojda, care e luat de val ocazional, și își umflă pieptul în pozele postate și când e cazul, și când nu este. Adevărat, primarii, consilierii locali, oamenii politici folosesc Facebook-ul ca pe un instrument de comunicare, și nu este o alegere rea, dar când reprezinți poporul, comunitatea ce te-a ales, e musai ca postările să fie în concordanță cu funcția, adică să aibă decență.
Ioan Hojda a fost de curând într-o delegația în Franța, un schimb de experiență, pentru a observa, și cu puțin noroc, asimila, bunele practici ale partenerilor din Uniunea Europeană. I-a plăcut mult acolo, și-a dat seama că vizitează o țară frumoasă, un popor educat, ale cărui sisteme de dezvoltare socio- economică funcționează, pentru că sunt corelate.
Măi, dar cel mai tare i-a plăcut la turn! Se vede pe fața dumnealui din poza postată pe Facebook, unde este entuziast dar și puțin încordat așa, că se chinuia să prindă în cadru și capul dumnealui, și Turnul Eiffel, și totuși să aibă o privire relaxată. De 1 iunie a prins o după-amiază liberă, binemeritată, de la vizitele de lucru în care vedea exemplu după exemplu de bune practici, când la noi vezi invers. S-a bucurat ca un copil de ocazia de a se trage în poză cu turnul și nu a rezistat să o posteze pe Facebook. Dar nu o postare privată, că nu-i ok dacă nu-ți dă like lumea, a postat să vadă tot hunedoreanul ce mișto e la turn. Și, partea cea mai faină este că drumul până la Turnul Eiffel a fost din bugetul județean.
Râdem, glumim, dar Ioan Hojda e tipul de consilier care pare că înțelege anumite lucruri, dar nu suntem siguri că e așa. De exemplu, din Franța nu a postat decât poza cu turnul, ci a postat și din vizitele pe care le-a făcut alături de alți membrii din delegație la Saint-Évarzec sau la Quimper. A văzut cum funcționează sistemul de educație, cum 60 din tinerii francezi care termină un liceu se angajează în domeniul studiilor absolvite.
”Sistemul de educație din Franța este dezvoltat, net superior celui din România, însă am nădejdea că prin cele două proiecte scrise pentru orașul Hațeg prin care vom construi o școală nouă și un atelier de practică profesională în cadrul Colegiului Național I. C. Brătianu, și nivelul educațional din Țara Hațegului va crește”, scrie acesta.
Asta e problema la noi, mergem pe-afară, vedem că la alții este bine, curat, lucrurile se întâmplă firesc, oamenii sunt onești, și când venim pe-acasă ne comportăm pe dos, sau cel mult ne comportăm indiferent. Hojda face parte din această categorie de om politic observator, cosemnatar, la vedere, dar niciodată inițiator. Îi plac pozele de grup, vizitele, vernisajele, să apară în poză lângă persoana potrivită, dar nu se dă de ceasul morții când e de pus umărul la treabă.