Întrebarea zilei: Ce zici, Ile?

mai înainte şi alte două – „Cupa Zamora” şi „Cupa Pice”, desfăşurate prin grija unor persoane particulare – sunt printre puţinele care fac ca, la Pasul Vâlcan, să se vadă ceva lume. În rest, pauză. Se duc, în mod constant, cei care au cabane. Sau care au cunoscuţi şi rude proprietari de cabane. Şi, trebuie reţinut, aceştia sunt în mare parte locuitori ai Vulcanului. Fie singuri, fie însoţiţi de cunoscuţi de-ai lor din alte zone folclorice. Aha, să nu uit – şi cu asta am ajuns la ceea ce voiam să spun – mai este fosta cabană mare.

fiindcă, de ani buni, cabana nu mai este deschisă publicului larg. Pusă la punct de către un privat, cabana funcţionează, acum, ca tabără şcolară. S-au dus vremurile în care cabanieri ca Vass Kici sau Titi Perju te primeau cu braţele deschise şi îţi întindeau o cană cu ceai fierbinte imediat după ce intrai în sala de mese, sală care, mai apoi, se umplea de voie bună şi de cântece interpretate de toţi cei din sală şi acompaniate la acordeon şi la chitară. Acum, cabana este ferecată şi nici gând ca, după un urcuş istovitor – dacă nu ai luat telegondola -, să poţi să intri în ea. Sunt unii care au încercat, dar o voce autoritară de femeie i-a invitat să iasă.

este prietenul Costică Munteanu. Ca un om al muntelui care se respectă, a plecat la drum cu merinde, aşa cum făcea pe vremuri. Numai că, de data asta, nu i-a mai fost dat să le mănânce în sala de mese a cabanei, la căldură şi ferit de viscol. Iar ca el au păţit cu sutele. Iată de ce zic că Pasul Vâlcan este încă neatractiv pentru turişti. Cobori la telegondolă, urci, ajungi în zona cabanelor şi ce faci după aceea? Nu ai unde să bei un ceai, un vin fiert, o ţuică fiartă, nu dai peste o pensiune, ceva, în care să găseşti ceva de băgat în gură. În plus, nici pârtia de schi nu se ridică la pretenţiile avansaţilor în acest sport. Apoi, să nu uit, foarte multe dintre persoanele care au achiziţionat teren, în vederea construirii de cabane, au renunţat la parcela de pământ pentru care au licitat.

pentru o asemenea stare de lucruri este administraţia publică locală vulcăneană. În afară că le-a permis căbănuţarilor să se „lege” la reţeaua electrică a telegondolei, Gheorghe Ile nu a mişcat un deget pentru ei. În schimb, oamenii sunt aspru sancţionaţi dacă rămân în urmă cu plata impozitului pe teren. Adaug la asta planul fantezist cu „Castelul din Carpaţi”, pus la cale încă de pe când primar era Petru Hodor, dar şi proiectul, anume parcă făcut aiurea, pentru sistematizarea Pasului Vâlcan. Apres schiul din lemne care a costat câteva miliarde de lei este departe de a le oferi turiştilor ceea ce ei aşteaptă de la o staţiune montană. De aceea, destui vulcăneni preferă să meargă în Straja. Acolo găsesc şi distracţie, şi pensiuni care oferă variate feluri de mâncare caldă, şi camere încălzite în care să se odihnească. Ceea ce, la Pasul Vâlcan, este de neimaginat.

face ceva? Deocamdată, nu am auzit ca vreun înstărit să se fi gândit la deschiderea unei pensiuni. Unii proprietari preferă, în continuare – de Crăciun şi de Revelion, când cererea e mare – să meargă pe burtă şi să-şi închirieze pe şest cabanele. Ca atare, turiştii obişnuiţi de o zi sau două vor rămâne pe mai departe cu buzele umflate. Vreo câţiva au avansat o idee care, materializată, ar putea debloca, pe moment, situaţia. Ei sunt de părere că primarul sau vicele, care, cu orice ocazie, tot o dau în sus şi-n jos cu Pasul Vâlcan, ar putea interveni pe lângă persoana care a închiriat cabana mare de la proprietarul său. În sensul că – ştiu eu? – la sfârşit de săptămână, dacă nu sunt copii în cabană, să fie permis şi accesul turiştilor obişnuiţi. Nu ştiu ce şanse ar avea o asemenea negociere, dar ar trebui încercat. Ce zici, Ile?