Întrebăm Guvernul Cioloş (susţinut şi de ALDE şi PSD): De ce sunt...

Întrebăm Guvernul Cioloş (susţinut şi de ALDE şi PSD): De ce sunt batjocoriţi în continuare veteranii şi văduvele de război?

Timp de citire: 2 minute
Am pornit ideea acestui material de la o discuţie pe care am purtat-o luni cu Vasile Murgilă, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Valea Jiului. Pe care l-am găsit la sediul asociaţiei în plină muncă, studiind nişte tabele cu văduvele veteranilor de război.
Indemnizaţii – în bătaie de joc!
În Valea Jiului mai sunt doar 17 vete­rani de război şi 198 de văduve ale veteranilor de război (în Petroşani – 68). Iată cum pentru 200 de oameni nu se poate face dreptate. Bine că s-au dat securiştilor şi turnătorilor pensii speciale de zeci şi zeci de milioane de lei, unii depăşind şi suta (probabil în ordinea în care i-au nenorocit pe alţii!). Cum 200 de oameni, mulţi bolnavi şi nedeplasabili, nu aduc voturi, nimeni dintre politicieni, parlamentari sau guvernanţi, nu s-a sinchisit ca să le mărească acestor oameni indemnizaţiile, măcar de zece ori, astfel încât câte zile mai au să simtă şi ei că trăiesc, într-o ţară pentru care şi-au sacrificat tinereţea, iar mulţi, viaţa, viitorul… „Anul trecut s-a dat ceva mărire la veterani şi la văduve, dar numai celor care au avut decoraţii de front, mărirea fiind foarte mică şi la aceştia. Avem văduve de război în Valea Jiului cu pensii foarte mici, de 350-400 lei. Mai primesc în plus indemnizaţia de 92 lei. Cele mai mari indemnizaţii de veteran sunt de 148 lei sau 213 lei. Atât le dă lunar Statul Român. Ce să facă cu banii ăştia?”, ne-a declarat preşedintele Vasile Murgilă.
Pe de altă parte,
nici administraţiile locale nu întreprind mai nimic să ajute această categorie. Administraţiile din Petroşani, Vulcan, Uricani sau Petrila i-au premiat de Ziua Veteranilor. De cea mai preţuire se bucură veteranii şi văduvele de veterani la Lupeni, dar, tot aşa, de Ziua Eroilor.
„Le dau prin protecţia socială ce le dau, dar o nimica toată şi asta. Pe timpuri, se obişnuia să le mai dea ceva pachete, dar nici alea nu se mai dau. Poate că dacă fiecare primărie ar găsi posibilitatea să creeze un cont pentru ei, de unde măcar trimestrial să primească ceva şi dumnealor, bani, medicamente, alimente, ar fi ceva cât de cât. Oameni buni, vorbim de 17 veterani şi nici 200 de văduve de război în toată Valea Jiului… nu de 500, 1.000 sau 10.000!”, ne-a spus vădit întristat interlocutorul nostru.
Dacă parlamentarii şi guvernanţii
nu aud strigătul disperat al acestor oameni, nici măcar acum, spre finalul vieţii lor, s-ar putea ca peste un an-doi-trei să nu mai aibă la cine să acorde recompense! O ruşine fără margini la ce s-a întâmplat, o ruşine naţională dacă nu se va mai întâmpla ceva! Sperăm, totuşi, că mai există bun-simţ printre politicieni. Iar dacă nu, când vor cerşi voturi, să se gândească şi la acest aspect.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii