Întâlnirea Colegiului Prefectural Hunedoara

Întâlnirea Colegiului Prefectural Hunedoara

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

Prefectul județului, Călin Petru Marian, a convocat astăzi Colegiul Prefectural al județului Hunedoara pentru a analiza activitatea unor instituții și servicii publice deconcentrate, în anul 2020.

 

Analizele și rapoartele discutate la lucrările conduse de prefectul județului au fost prezentate de inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Adrian Bozdog, și de directorul Casei Județene de Pensii, Ionel Ciobanu.

De asemenea, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Ilie Pârvan, a prezentat condițiile în care se va desfășura activitatea didactică în semestrul II al anului 2021, iar directorul Direcției de Sănătate Publică, Sebastian Mezei, a transmis o informare privind desfășurarea Campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 în județul Hunedoara.

Prefectul Călin Petru Marian a solicitat membrilor Colegiului Prefectural să acționeze în perioada următoare astfel încât campania de vaccinare, activitatea școlară, ordinea publică și rezolvarea solicitărilor locuitorilor județului Hunedoara să constituie priorități ale instituțiilor implicate.

BIROUL DE PRESĂ AL PREFECTURII HUNEDOARA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii