Instalații de încălzit defecte omoară în medie un om la două zile

Instalații de încălzit defecte omoară în medie un om la două zile

Timp de citire: un minut

Potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U), anual, în România se produc, în medie, aproximativ 6.000 de incendii la locuinţe, în urma cărora circa 180 de persoane îşi pierd viaţa. Practic, la fiecare două zile o persoană îşi pierde viața în incendiile produse în locuințe. În perioada 1 octombrie 2012 – 30 iunie 2016 la nivel național s-au produs, în locuinţe, aproximativ 20.800 de incendii. În urma acestora au existat peste 1.680 de victime, dintre care 639 decedate. Principalele cauze rămân în continuare coşurile de fum defecte sau necurăţate (32,9%), instalaţiile electrice defecte sau cu improvizații (21,6%) şi mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (12,9%).

Aceste tragedii pot fi prevenite prin montarea detectoarelor de incendiu şi a celor de gaz, demers la îndemâna oricui și care poate salva vieţi şi bunuri materiale importante. I.G.S.U. şi E.ON România, derulează o campanie națională  sub sloganul „Mai bine previi, decât să nu fii!”, în cadrul parteneriatului încheiat în septembrie 2012 între cele două instituţii.

Respectarea regulilor de siguranţă şi, în mod special, curăţarea coşurilor de fum de două ori pe an şi o dată obligatoriu înainte de începerea sezonului rece, apelarea la persoane autorizate în cazul unor lucrări la instalaţiile electrice sau de gaz, precum şi utilizarea detectoarelor sunt esenţiale pentru prevenirea unor incidente care pot avea urmări grave.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii