Inițiatorul proiectul dezvăluie / Legătura dintre „ZVJ” și „Ținutul Momârlanilor”

Inițiatorul proiectul dezvăluie / Legătura dintre „ZVJ” și „Ținutul Momârlanilor”

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 3 minute

Fără îndoială că termenul „Ținutul Momârlanilor” vă este deja cunoscut. L-ați întâlnit și în mass-media, și în diferite postări pe Face Book. Cred, însă, că sunt mai puțin aceia care  știu cui i se datorează proiectul și ce se urmărește prin promovarea lui.

 

Ideea îi aparține

domnului Emil Părău și, așa cum domnia sa a recunoscut, i-a fost sugerată de Ziarul Văii Jiului. „Am citit în ZVJ că Valea Jiului ar avea nevoie de un brand, spune dumnealui. Am stat, m-am gândit și am ajuns la concluzia că acesta nu ar putea fi decât acela de ”Ținutul Momârlanilor”. De ce? Pentru că merge foarte bine cu sloganul Urmașii geto-dacilor din Valea Jiului, iar sigla nu ar putea fi alta decât lupul dacic!”. Exploatarea cărbunelui a început în 1840, dar locurile nu erau pustii, aici trăiau deja localnici. Acum, asistăm la închiderea mineritului, dar momârlanii, oamenii locului, rămân în continuare pe aceste ținuturi deosebit de frumoase!”.

 

Faptul că

Valea Jiului a fost locuită dintotdeauna este dovedită de atât de vestigii arheologice și tezaure, cât mai ales de tradițiile care vin de pe vremea geto-dacilor: pițărăii, măsuratul oilor, obiceiurile care țin de înmormântare etc. Și, nu în ultimul rând, de produse culinare specifice locului, care au dăinuit în timp chiar de pe acele vremuri. „Este foarte important, a accentuat domnul Emil Părău, că, dacă vrem să facem un turism adecvat, trebuie neapărat să promovăm istoria locului și identitatea noastră națională care s-a păstrat în ciuda tuturor vicisitudinilor care i-au fost date poporului nostru să le trăiască”.

 

„Nu trebuie

uitat că – a continuat omul de afaceri -, pe lângă ceea ce văd, turiștii mai au nevoie de povești ale locului. Prin promovarea Ținutului Momârlanilor vrem ca atât cei din Valea Jiului, cât și cei care vor veni aici să cunoască bine istoria acestor locuri. O istorie bogată, dar neglijată, din păcate, de generații întregi”. S-ar putea ca, pentru unii, să fie o știre de senzație, dar adevărul este că, încă de pe vremea dacilor și până pe la 1600, în Valea Jiului s-a exploatat aur. La intrarea în Jieț se mai văd și acum gropile, un fel de buncăre de concasare, în care se spăla nisipul în care se afla aur. Urme identice au fost găsite și la Sohodol Paroșeni și mai sus pe Jiul de Vest.

 

Domnul Emil Părău

apreciază faptul că, în urma discuțiilor purtate cu UAT-urile din Valea Jiului, inclusiv cu Bănița, primarii și consilierii locali au fost deosebit de receptivi la inițiativa dumnealui, fapt dovedit de proiectele de hotărâre adoptate. Între timp, aflu de la inițiatorul proiectului „Ținutul Momârlanilor”, a fost și o întâlnire cu conducerile tuturor celor 13 composesorate din Valea Jiului, ocazie cu care s-a stabilit ce va conține programul de activități pentru anul 2022. Acesta va fi prezentat primăriilor și din el nu vor lipsi, desigur, nedeile tradiționale Văii Jiului. Va fi întocmită și o listă cuprinzându-i pe proprietarii de pensiuni și pe producătorii de aici. În felul acesta locuitorii din valea și turiștii vor ști de unde să se aprovizioneze cu produse sută la sută naturale.

 

Pe lângă nedei,

în cursul lunii august a anului viitor, începând cu prima sâmbătă de după Sfânta Măria Mare, va fi organizată o săptămână a momârlanilor. Aceasta va se va încheia, în următoarea sâmbătă, cu o mare nedeie a Jiului de Vest. Fiecare composesorat va avea stand de prezentare de la care participanții își vor putea procura produse tradiționale și toată lumea va putea mânca pe săturate tocană de oaie, balmoș etc. În afară de asta, se vor organiza concursuri cum ar fi acela de alergat cu oaia în spate, aruncatul cu boata la punct fix, trasul pe boată și alte jocuri specific momârlănești. Firește, concurenții vor purta în spate nu o oaie adevărată, ci un sac cu nisip învelit în blană de oaie! Între nedeile din cele două sâmbete sunt prevăzute a se desfășura șezători, concursuri gastronomice și alte activități de acest gen.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii