Inginerul minier Rebeleanu, aproape nonagenar, despre minerit, explozii, Valea Jiului (IV)

Inginerul minier Rebeleanu, aproape nonagenar, despre minerit, explozii, Valea Jiului (IV)

Timp de citire: 7 minute

Despre concluziile Comisiei de anchetaă și a Comisiei de expertiză tehnică

Comisiile au acceptat declarația artificierului Rotariu V., considerând-o veridică, din naivitate, ignoranță sau pentru că erau corupte? În mod categoric NU au acceptat-o din motivele enumerate. Cunoscând majoritatea membrilor comisiilor – cu unii am lucrat, cu alții am fost colegi de munca sau i-am avut ca mentori – susțin că au fost erudiți și integri. O parte dintre ei au fost șefi de sectoare sau au condus mine. În perioada activității la mină au avut multe momente tensionate. S-au putut transpune în situația celor anchetați și au putut cântări gradul lor de vinovăție. Știau că abaterile de la norme s-au făcut nu din ignoranță, ci ca urmare a presiunilor exercitate de personalități pentru realizare a unor indicatori peste capacitate. Aceste personalități aveau putere de a da ordine, dar nu aveau responsabilitatea ordinelor date. De eventualele consecințe răspundeau persoanele angrenate în procesul de producție. Acestea au neglijat lucrările de întreținere a lucrărilor miniere și de închidere a spațiu exploatat din lipsa de personal, întregul efectiv de care dispuneau fiind plasat în abataje.
Comisiile au acceptat declarația artificierului V. Rotariu, deși nu erau convinși de veridicitatea acesteia, era o minciună albă (the white lie, le mensonge blanc), sintagmă nefolosită în limba română (întâlnită de mine în scrierile lui Gabriel Liiceanu), minciuna care făcea bine (în cazul nostru, unui grup de persoane), fără să facă nimănui rău. Aceasta minciuna albă, acceptată de comisii ca adevăr, avea avantajul că salva de la pușcărie oameni care își câștigau greu pâinea, muncind în subteran în condiții grele (fără lumină, umiditate, gaze și efort fizic mare, chiar dacă erau conducători), având vina că nu s-au opus unor palavragii ticăloși și ignoranți. Prin acceptarea unui act de indisciplină suplimentar (pușcare cu dinamită furată) nu era afectată investigația privind cauzele producerii accidentului și se puteau prescrie măsuri corespunzătoare de prevenire a producerii accidentelor similare.
O concluzie finală incontestabilă acceptată de toți: Dacă se respectau normele existente și recomandările Inspectoratului Teritorial de Protecția Muncii cele două accidente nu se produceau.
Răspunsul la întrebarea a). a fost construit pe baza informațiilor din „Echinocțiu negru al cercetătorilor petroșeneni”. Acolo unde informațiile nu se legau sau erau contradictorii, am introdus ipoteze. Cercetătorii de la INSEMEX, pe baza studierii întregii anchete, pot stabili adevărul, care la ora actuală are doar valoare științifică și istorică. Cercetătorii de la C.C.S.M. Petroșani care au murit în intervenția de la Vulcan sunt pentru toți inginerii mineri din țara EROI. Rog pe domnul Marian Boboc directorul Muzeului Minerlor, o personalitate proeminentă, care s-a implicat în viața Văii Jiului, să inițieze un dialog cu conducerea INSEMEX ca în semn de prețuire pentru cercetătorii științifici morți în mină, prestigiosul institut să se numească: INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE SECURITATE MINIERĂ ȘI PROTECȚIE ANTIEXPLOZIVĂ „C. TEODORESCU” PETROȘANI.

Referitor la întrebarea b

Declarația șefului de sector data în data 3 iunie 1986 ( pg.120) se încheie cu fraza: „Consider că exploziile din 21 și 22 martie au avut la bază alte cauze, mai ales explozia din 22 martie 1986”,
Din anchetă rezultă clar că exploziile s-au produs ca urmare a indisciplinei și a încălcării normelor. Voi încerca să identific care au fost cauzele care nu au fost remarcate de comisiile de anchetă sau care nu au putut fi consemnate, dar au fost insinuate. fiind de șeful de sector.
Cred ca aceste cauze pot fi căutate și în modul de formare a inginerilor mineri. Dacă inginerii minieri au avut o pregătire tehnică bună, bazată pe diversitatea disciplinelor impuse și pe exigența cadrelor didactice, din punct de vedere managerial pregătirea acestora a fost foarte sumară sau n-a existat. Voi analiza în măsura în care am cunoscut situația din Valea Jiului la vremea respectiva, cu referire directă la mina Vulcan. Analiza o voi face pe baza principiilor manageriale lansate de inginerul miner Henry Fayol la începutul secolului trecut. Precizez că pe băncile facultății nu am primit aceste informații, fiind enunțate de către capitaliști care erau „dușmani” ai clasei muncitoare.
Henry Fayol (1841-1925) a început activitatea într-o prestigioasă companie minieră și metalurgică franceză. A lucrat întreaga viața în cadrul aceleiași companii. Ca inginer, la mina de cărbuni a studiat cauzele autoaprinderii cărbunilor și a recomandat măsurile de prevenire și de asanare. La vârsta de 25 de ani a fost invitat să-și prezinte cercetările considerate prestigioase la Congresul de la Paris al societăților miniere. Lucrarea a fost apreciată în mod deosebit. Urcă scările ierarhice, ca în 1888 să devină directorul general al companiei. S-a ocupat de creșterea eficienței companiei, fiind considerat părinte al managementului modern. Fayol a elaborat 4 funcții și 14 principii de conducere a întreprinderilor bazate în special pe experiența proprie, care au fost diseminate apoi în întreaga lume. Aceste principii sunt perene, o parte din ele sunt valabile și azi. Valea Jiului în perioada interbelică a fost condusa ținând cont de aceste principii.
După Fayol, principala funcție a managementului este prevederea (planificare în termenii actuali), din care decurg celelalte funcții. Dacă în majoritatea ramurilor industriale planificarea se face în funcție de resurse și necesități, industria minieră are restricții suplimentare dictate de condițiile de zăcământ și de capacitatea proiectată anterior. Guvernanții, dezvoltând necontrolat ramuri energofage, au căutat să atenueze criza energetică prin impunerea unor sarcini industriei carbonifere peste capacitate. Conducerea minei Vulcan a deschis fronturi suplimentare, le-au plasat cu efectiv neglijând lucrările neproductive (întreținerea lucrărilor miniere, închiderea zonelor exploatate etc). Indisciplina din procesul tehnologic s-a extins și în rândul muncitorilor, după cum s-a văzut la ancheta.
După cum am arătat anterior, Fayol a lansat 14 principii în ceea ce privește conducerea personalului. Voi analiza ,însă, numai acele principii care au favorizat producerea accidentului.
– Autoritate și responsabilitate. Atribuția de responsabilitate este însoțită de un anumit nivel de autoritate pentru îndeplinirea sarcinilor în mod eficient. Salariatul nu recunoaște autoritatea superiorilor numai dacă aceasta se bazează pe cunoștințe profesionale. Șeful de sector declara: „personalul tehnic din sector a fost schimbat cu alte persoane, foarte, foarte slab calificate profesional” (pg. 120). Șeful de sector are responsabilități, dar nu are putere (autoritate) să acționeze. Presupun ca aceștia sunt ținuți pe posturi de organele de Partid sau de către conducerea unității. În cadrul sectorului exista B.O.B.de Partid, precum și Comitetul de Partid pe mină, organe care au autoritate, dar nu au nici un fel de responsabilitate. Intervenția acestor factori în actul de conducere creează dezordine.
Principiu disciplinei. Conducerea trebuie să se asigure că regulile și normele care guvernează viața minei sunt cunoscute și respectate de toți angajații. Managerii adoptă în acest scop tehnici stimulare și penalizare. Directorul precizează (pg.106) că, pentru întărirea disciplinei în perioada de 2 ani, a diminuat salariu la 124 persoane, 457 sancțiuni și a desfăcut contractul de muncă la 1.299 de angajați. Numărul mare de sancțiuni, plus abaterile consemnate în perioada anchetei, demonstrează un grad ridicat de indisciplină. Se presupune că s-a aplicat un stil de conducere necorespunzător, probabil dictatorial, discriminator sau discrețional. În mod sigur, conducătorii nu s-au știut face ascultați. Desfacerea contractului de muncă la un mare număr de angajați duce la creșterea fluctuației . Muncitorii noi sunt slab pregătiți până câștigă experiență (pg.120). Acțiunea de educare a personalului în crearea unui spirit de disciplină a fost neglijat. La brigada unde a avut loc explozia s-au consemnat abateri deosebit de grave privind protecția muncii, respectiv captatoare de metan mutate în curent de aer proaspăt ca să poată efectua lucrări de pușcare. ( pg. 70 și 71)
Principiul unității de comandă. Acest principiu presupune ca fiecare angajat să primească ordine de la un singur șef. Din punctul de vedere a lui Fayol „dualitatea comenzii duce la neîncredere, disensiuni confuzie”. La mina Vulcan schema personalului a fost complexă Astfel, pe linie de producție avem director de producție, inginer șef cu producția, șef de sector, locțiitor șef sector, maistru. Pe linie de protecția muncii, situația este identică. La sector s-a inventat și postul de „responsabil cu protecția muncii”. Această schemă organizatorică stufoasă a diluat responsabilitățile și a născut indisciplină.
Principiul salarizării, este deosebit de important. Dacă salariile personalului care lucra în subteran, precum și celelalte facilități oferite de societate erau mai bune decât în alte ramuri industriale, acestea niciodată nu au fost la un nivel care să atragă forța de muncă. Astfel, în deceniu 1950-1960 forța de muncă din mină era completată cu detașamente de militari formate din fii de chiaburi sau fii ai deținuților politici. Singura perioada când a existat excedent de forță de muncă a fost când a început perioada de colectivizare. La mină veneau numai persoane care nu-și găseau loc de muncă în alte domenii. Din toamna anului 1977, după revolta anti-comunistă de la Lupeni, forța de muncă a fost din nou completată cu militari în termen, care, după satisfacerea stagiului militar, plecau și veneau alții. Avantajele nu erau suficiente pentru a crea o forță de muncă stabilă și disciplinată.
Cauzele principale care au dus în mod indirect la producerea exploziei au fost:
Sarcinile de plan au fost necorelate cu condițiile de zăcământ și capacitățile de extracție a minei. Acestea au fost impuse pe baza solicitărilor Economiei Naționale. Pentru realizarea lor s-au neglijat lucrările care asigurau securitatea minei.
În activitatea managementului au intervenit factori perturbatori care erau investiți cu autoritate (dreptul de a da ordine), fără a avea responsabilitatea ordinelor date. Conducătorii minei nu au putut sau nu au știut să impună disciplina. Spiritul de echipa inexistent. Pentru a realiza normele de munca muncitorii erau nevoiți sa ignore măsurile de securitate. Salariu în Valea Jiului se obținea cu mare efort fizic și psihic. Acest lucru se știa în toată țara.
De fapt, picătura care a declanșat revolta muncitorilor de la Brașov în anul 1987 a fost fraza rostita de ing. Șef de la sectoare calde Bazil Tatarascu: „Ce, mă, nu vreți să lucrați? Vă trimit pe toți în Valea Jiului”. Cu alte cuvinte, Valea Jiului nu a fost niciodată Valea fericirii, așa cum demagogic a promis Gh. Gheorghiu Dej. A fost Valea „robilor de sub pământ”, după cum este denumit mineritul de poetul minerilor Lucian Georgiu. (final)

Dr.ing. Valer REBELEANU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii