Iubirea a plutit în aer, iar cum 24 februarie a picat într-o zi de sâmbăta, a fost un motiv numai bun de petreceri în mai multe localuri. Și în Valea Jiului au fost restaurante care s-au pregătit pentru acest eveniment, iar numărul celor care au participat a fost considerabil.
Dacă în vremurile de demult, de Dragobete, tinerii obișnuiau să culeagă primele flori ale primăverii, acum, sărbătoarea iubirii s-a adaptat la tendințele moderne. Îndrăgostiții au sărbătorit dragostea în localuri. Și cum iubirea și trece prin stomac, proprietarii restaurantelor, s-au pregătit cu bucate speciale special pentru cei care au vrut să petreacă împreună.
„Noi obișnuim de fel să organizăm a da petreceri, așa că acum, mai ales că e și Dragobetele, am avut un motiv în plus. Ne bucurăm că numărul celor care au venit în această seară să sărbătorească dragostea este mare, iar asta ne motivează și pe noi”, a declarat proprietara unei locații din Vulcan.
Atmosfera a fost întreținută cu muzică live, iar cei care poate nu au venit cu un partener, au avut toate premizele de a-și găsi unul.
Petrecerile de Dragobete a deschis seria evenimentelor, pentru că proprietarii de localuri se pregătesc acum pentru Ziua Internațională Femeii.