Încă un succes al „modelului administrativ Arion”: Ambulatoriu modern la Hunedoara

Încă un succes al „modelului administrativ Arion”: Ambulatoriu modern la Hunedoara

Timp de citire: 3 minute
Joi, 17 martie 2016, a fost zi mare pentru sistemul sanitar din municipiul Hunedoara: a fost prezentat oficial noul Ambulatoriu de Specialitate din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”. Ar fi bine ca „modelul Arion” să poată fi multiplicat în cât mai multe localităţi din judeţul nostru.
Evenimentul de inaugurare s-a desfăşurat în prezenţa oficialităţilor şi a invitaţilor, el reprezentând prima etapă a investiţiei privind renovarea şi dotarea cu aparatură nouă a Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”.
„Este o investiţie de 4,7 milioane lei, o investiţie necesară aşteptată de mulţi hunedoreni. Promit hunedorenilor că nu ne vom opri aici. Vom continua să modernizăm întregul spital pentru că vrem să men­ţi­nem standardele la cote cât mai ridicate. Într-adevăr, Spitalul Municipal Hunedoara este cunoscut ca unul dintre cele mai bune spitale din ţară, personalul de aici este recunoscut, dovadă numărul mare de pacienţi care apelează la serviciile medicale de aici. E vorba de zeci de mii de oameni în fiecare an. Sper ca medicii din spitalul Hunedoara, care sunt cunoscuţi ca buni profesionişti, să aibă în continuare aceeaşi atitudine faţă de bolnavi şi să manifeste acelaşi profesionalism ca şi până acum”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion.
La rândul său, deputatul de Hunedoara Carmen Hărău a ţinut să precizeze: „Datele concrete, sume, etape de finalizare le ştie domnul primar pentru că e treaba domniei sale să-şi administreze oraşul. Dar o face bine şi-l felicit şi pentru acest obiectiv finalizat. Este vorba de un proiect pe fonduri europene depus anterior administraţiei Arion, dar vegheat cum se cuvine. (…) Este doar începutul unui proces de schimbare din temelii, de îmbunătăţire a infrastructurii în spitalul municipal din Hunedoara. Este nevoie pentru că suntem, din păcate, un oraş cu morbiditate mare”.
Trebuie spus că Spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara se clasează pe locul întâi în topul spitalelor municipale din România, din punct de vedere al indicatorilor de performanţă stabiliţi de Ministerul Sănătăţii. Anul trecut, peste 80.000 de pacienţi au beneficiat de consultaţii în Ambulatoriul de Specialitate din cadrul spitalului municipal, instituţie de sănătate etalon pentru România, iar aproape 60.000 de pacienţi au fost internaţi pe spitalizare continuă, spitalizare de zi şi prin structura de urgenţe. Peste 50 la sută dintre cei internaţi anul trecut sunt rezidenţi în alte localităţi sau judeţe, de aici şi necesitatea investiţiei în reabilitarea clădirii şi dotarea cabinetelor cu aparatură nouă.
Managerul Spitalului Municipal din Hunedoara a vorbit şi despre continuarea investiţiilor la instituţia sanitară pe care o conduce.
„Avem aproape finalizate două proiecte, unul este cel pentru continuarea lucrărilor la ambulatoriul de specialitate, şi cel mai mare proiect, care va încerca să revitalizeze practic întregul spital, este un proiect foarte mare pentru reabili­ta­rea energetică a clădirilor spitalului: clădirea principală şi clădirea de boli infecţioase. În urma reabilitărilor energe­ti­ce eu sper practic să revitalizăm acest spital din temelii. Sunt proiecte îndrăz­neţe. Sper ca Dumnezeu să ne ajute să le ducem la bun sfârşit şi în cel mult doi ani de zile, atât spitalul, cât şi ambulatoriul, absolut noi, să le dăm pe mâna medicilor care, aşa cum bine ştiţi, fac o treabă extraordinară”, a declarat Nicuşor Eduard Ştefan, manager al Spitalul Municipal Hunedoara.
De notat şi faptul că proiectul a fost implementat cu ajutorul contribuţiei de la bugetul municipal şi, în mare măsură, a fondurilor europene.
Mihaela PETROŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii