Dacă, în Vulcan, sunt de negăsit spaţii care să le fie oferite investitorilor deschişi să creeze locuri de muncă, există din belşug terenuri virane pentru „Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie, reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului”).
Ceea ce am pus
între paranteze apare în „Ghidul solicitantului – Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte POR/AP/2015/5/5.2/1, Domeniul major de intervenţie 5.2”. În baza acestui apel de proiecte Primăria municipiului Vulcan poate depune, prin intermediul Unităţii Administrativ Teritoriale, o cerere, în vederea finanţării activităţii de reparare şi modernizare a unor terenuri degradate sau abandonate. Pentru început, administraţia publică locală vulcăneană a identificat trei terenuri care s-ar preta la aşa ceva: terenul de joacă pentru copii de pe strada Traian (lângă blocurile nr.11.13.17), terenul stadion (fostul stadion al EM Paroşeni) şi terenul situat în zona centrală a Bulevardului Mihai Viteazul. În zona blocurilor „D”, peste drum de PECO.
În proiectul devenit
hotărâre la şedinţa din septembrie nu se spune despre ce sume de bani ar fi vorba, dar este ştiut deja că zonele alese fac parte din strategia locală de dezvoltare, iar la vizita la faţa locului au întrunit punctajul maxim. Consilierii locali vulcăneni au apreciat alegerea făcută de către specialiştii din compartimentul de Urbanism al primăriei vulcănene. Singura întrebare s-a referit la terenul fostului stadion de peste Jiu. Închiriat, în anii trecuţi, echipei de fotbal Universitatea Petroşani şi pe care funcţionează, acum, un ONG care oferă activităţi ecvestre recreative. Primarul i-a răspuns imediat consilierului nedumerit. Terenul fostului stadion este al primăriei şi nu a fost închiriat ONG-ului care-şi desfăşoară activitatea pe el. Aşadar, nu există niciun fel de impediment în calea accesării banilor necesari punerii la punct a terenurilor enumerate.
Atrăgător, nu zic ba,
ambalajul verbal în care este pus „Ghidul solicitantului”. Dar nici ideea oferirii de bani, pentru punerea la punct a unor pârloage nu-i deloc rea. Numai că materializarea unor astfel de proiecte are un ecou mai redus asupra vulcăneanului de rând şi, îndeosebi, a celor care-şi caută de lucru. Sincer, pe cei fără loc de muncă şi ajunşi în situaţii disperate nu-i încălzeşte mai deloc că acolo s-a mai făcut un teren de joacă pentru copii sau că o delegaţie a primăriei şi consiliului local va face o vizită de lucru cine ştie pe unde, pentru a identifica noi posibilităţi de valorificare a deşeurilor menajere. Şi astfel de exemple s-ar mai putea da. Treziţi-vă! Nu asta-i doare pe majoritatea vulcănenilor, oameni buni din consiliul local! Aduceţi investitori serioşi şi creaţi-le condiţiile necesare! Şi, dacă vedeţi că nu pot, măcar nu le puneţi beţe-n roate celor care încearcă!