În ultimele 3 luni, / Cei mai afectați de COVID – hunedorenii...

În ultimele 3 luni, / Cei mai afectați de COVID – hunedorenii între 31 și 60 de ani

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

Am primit pe adresa redacției noastre, de la directorul DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, o statistică interesantă efectuată de dumnealui, care vizează numărul de pozitivi  Covid-19, în funcție de vârstă, în intervalul 1 august 2021 – 10 noiembrie 2021.

 

Astfel, în cele trei luni analizate de oficialul devean, rezultatele sunt interesante, cei mai mulți infectați făcând parte din grupa de vârstă 31-60 ani, la o diferență mare de grupa de vârstă 61-100 ani și la o și mai mare diferență față de grupa tânără 0-30 ani.

Dacă noi știam că „cei mai afectați sunt bătrânii”, după cum se tot spune de unii și de alții, se pare că virusul are alte „calcule”, iar cei mai afectați în ultima perioadă sunt, cel puțin dintre hunedoreni, cei din grupa mijlocie, cuprinsă, cum spuneam, între 31 și 60 de ani, din cazurile pozitive descoperite în ultimele trei luni, nu mai puțin de 47,9% fiind oameni cu această vârstă. Deci, aproape jumătate! Pe locul doi vine categoria persoanelor vârstnice, de peste 61 de ani, cu 32% din cazurile pozitive descoperite, iar pe locul al treilea, grupa tinerilor, cu un procent destul de mare față de cum ne-am fi putut aștepta, de 20,1%!

„Până într-un an sunt 32 de cazuri, iar peste 90 de ani sunt 45 de cazuri. Avem și un caz la o persoana care a împlinit 100 de ani!”, ne-a mai transmis Sebastian Mezei.

Concluzia ar fi că, iată, nu bătrânii sunt cei mai expuși în prezent să ia virusul, cum s-ar credea și cum se tot spune, ci persoanele de vârstă mijlocie spre vârsta a treia. Un foarte mare procent se observă și la tinerii până în 30 de ani. Ceea ce înseamnă că toată lumea trebuie să fie vigilentă, inclusiv și cei vaccinați, care pot lua virusul și-l pot transmite liniștit mai departe și ei, chiar dacă formele de îmbolnăvire la persoanele vaccinate nu sunt grave decât într-o proporție de sub 7-8%. Deci, mare atenție în continuare, chiar dacă incidența cazurilor de SARS-CoV 2 în ultimele 14 zile la mia de locuitori, la nivel de județ, a scăzut luni, 15 noiembrie, la 5,54.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii