În sfârșit! / Două centre pentru vaccinarea cadrelor didactice

În sfârșit! / Două centre pentru vaccinarea cadrelor didactice

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

La centrul de vaccinare de la Inspectoratul Școlar Județean a început de ieri vaccinarea împotriva „COVID-19” a cadrelor didactice hunedorene.

O echipă mobilă de cadre medicale de la D.S.P. va vaccina în aceste zile, la Deva, aproape 400 de angajați din învățământ, înscriși până astăzi.

Un al doilea centru de vaccinare este deschis la Universitatea din Petroșani, pentru cadrele didactice din zona Văii Jiului. Aici s-au înscris până acum 200 de angajați din sistemul de învățământ.

Vaccinarea cadrelor didactice este efectuată cu următoarele tipuri de vaccin:

– Vaccin AstraZeneca – pentru persoanele în vârstă de până la 55 de ani (de la 18 la 55 ani inclusiv);

– Vaccin BioNTech&Pfizer – pentru persoanele de 56 ani și peste.

În cadrul centrelor de vaccinare nou deschise își desfășoară activitatea personal medical din cadrul DSP Hunedoara, medicină școlară și medicină de familie.

BIROUL DE PRESĂ PREFECTURA HUNEDOARA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii