În şcolile din Deva / Campania „Am 14 ani!”

În şcolile din Deva / Campania „Am 14 ani!”

Timp de citire: un minut
Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva derulează în şcolile din municipiul reşedinţă de judeţ Campania „Am 14 ani!”.
Astfel, în perioada 19 octombrie-18 noiembrie 2016, 350 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a au participat la acţiunile din cadrul Campaniei „Am 14 ani!”, derulate de Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva în unităţi de învăţământ din municipiu.
Ultima acţiune dedicată a avut loc joi, 17 noiembrie 2016, la Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”.
Campania are rolul de a identifica elevii care au împlinit 14 ani şi nu au încă un act de identitate, dar se adresează şi celor care vor împlini în curând această vârstă, şi are ca scop informarea acestora despre rolul şi importanţa cărţii de identitate. Totodată, în cadrul campaniei, reprezentanţii Primăriei Deva distribuie în şcoli pliante informative care conţin lista actelor necesare pentru obţinerea cărţii de identitate.
Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” este cea de-a patra unitate de învăţământ inclusă în programul din acest an al campaniei, după Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna”, Liceul Teoretic „Teglas Gabor” şi Liceul de Arte „Sigismund Toduţă”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii