În plimbare / Prin zona gării

Intrarea pe pasarela care duce la gară dinspre Petroşani-Nord nu este cum ar trebui să fie. O imagine din start tris­tă… Un gard de fier ruginit şi o vegetaţie ca în jungla africană, cu tot ce vrei şi ce nu vrei prin ea: de la cârpe şi pantofi până la pungi, sticle sau cutii de bere şi pet-uri aruncate pe toată coasta dealului care coboară până în apropiere de primele case de pe strada Gării şi de liniile ferate. Nimeni n-a mai trecut pe-aici de ani de zile să facă vreo acţiune de ecologizare, de curăţenie, de toaletare a copacilor şi tufelor groaznice, iar asta se simte în aer, zona, din cauza căldurii, mirosind a hoituri de animale şi a altor damfuri de ţi se face de-a dreptul scârbă dacă treci cumva pe trotuarul care merge paralel cu gardul şi care duce la staţia de maxi-taxi. Apropo de gard, sus, în locul unde culmea dealului delimitează Petroşani Nord hăul dinspre gară şi peroane, în câteva zone el lipseşte cu desăvârşire, semn că „magneţii” şi-au făcut, şi aici, treaba, în timp ce o bucată serioasă de gard, undeva în dreptul microbuzelor care stau parcate, stă mai să pice, fiind probabil pregătită de „magneţi” pentru una din serile următoare.

Intrând pe pasarelă, în dreptul locomotivei istorice puse acolo de administraţie şi pângărită de unii nesimţiţi, dai cu ochii de gară uitându-te în depărtare. Dacă te uiţi în jos vezi primele case de pe strada Gării, înşirate în paralel cu liniile ferate. Unele arată bine, fiind recent renovate, semn că sunt încă clădiri folosite de CFR pentru anumite scopuri sau de anumite firme care le-au închiriat, altele mai că stau să pice. Trecând pe deasupra liniilor, constaţi că nu mai e ca pe vremuri, când zeci de vagoane pline cu cărbuni aşteptau cuminţi pe liniile de rezervă, ca să plece acolo unde e nevoie de huilă. Acum dacă mai vezi vreo patru-cinci vagoane de marfă, şi alea goale, şi vreo două locomotive antice, care fac manevre numai de ceferişti ştiute. Ajuns în gară, imediat ce cobori treptele pasarelei vezi un zid mucegăit, apoi dai cu privirea de o clădire a gării care are acelaşi material verde de protecţie pe ea, folosit în construcţii, de vreo patru ani montat (acum verdele începe să se decoloreze, iar pe alocuri au început să apară găurile). Cam asta e până acum singura „renovare” a celor din CFR. Aşteptăm promisiunile!

Două taxiuri cu doi şoferi plictisiţi care nici ei nu ştiu ce aşteaptă – că gara e goală, un magazin „universal” trist şi el din lipsă de clienţi şi un aşa-zis „fast-food” care pare mai degrabă improvizat, situat în stânga gării cum cobori scările pasarelei, pe „străduţa de jos”, cum zic localnicii, reîntregesc acest tablou cenuşiu.

Luând-o de la gară în jos „perpedes”, nu poţi să nu dai imediat cu ochii de o mică stradă înfundată, plină de noroi şi mizerii. Trebuie să spunem că săptămâna trecută, când m-am plimbat pe această stradă, aceasta era la nivelul cel mai înalt al curăţeniei, pentru că în alte dăţi am găsit-o şi mai mizerabilă şi, dacă sunteţi cititori fideli ai ziarului, probabil vă mai amintiţi.

Trecând apoi spre stânga, ca să ajungem pe strada Mihai Eminescu, cea care duce spre clădirea ce adăposteşte firmele de termoficare şi gospodărire a municipiului, dăm cu ochii imediat de o clădire veche, proaspăt renovată, cu o arhitectonică interesantă, care arată chiar bine şi care schimbă aspectul pe toată strada respectivă, pe o distanţă de câteva zeci de metri. Citim ce scrie mare pe clădire: „Sala de evenimente”. Cei care se ocupă de această afacere au mers mai departe cu renovările şi amenajările şi s-au ocupat şi de trotuarul din faţa clădirii, amenajând acolo două mici decoruri unde probabil miresele, naşii şi cavalerii de onoare merg să facă poze. Iată ce se întâmplă atunci când mediul privat de afaceri se ocupă puţin de imagine şi de afacere: se schimbă griul şi cenuşiul în culori vii, calde, plăcute, se schimbă totodată şi zona, iar dintr-o stradă aproape moartă se ajunge la o stradă înfloritoare, animată. Păcat că sunt prea puţine astfel de exemple în Colonie. O altă zonă care a înviat este cea de lângă „Belle Epoque”, lucru evidenţiat de noi încă de acum vreo doi-trei ani.

Contrastul dintre clădirile renovate şi cele rămase în paragină sau părăsite este foarte bine evidenţiat pe strada Mihai Eminescu şi poate fi luat ca atare şi pentru celelalte străzi mai mari din acest cartier. Lângă o fostă clădire a unei firme private ce stă să pice – şi fiindcă „unii” au avut grijă să ia de pe o parte a ei cam tot ce era bun (cărămizi, grinzi de fier, alte materiale) – şi alte câteva case sărăcăcioase, există vreo două-trei renovate, atrăgătoare, semn că acolo s-au investit bani şi este de unde. Probabil că peste vreo 20-30 de ani, după reîntoarcerea multora dintre tinerii de azi care au plecat la muncă în ţări străine, vom vedea acest cartier cu adevărat înfloritor, cu case decente, renovate, luminoase şi vopsite în culori vii, în condiţiile în care asfaltul, gazul metan, canalizarea şi toate celelalte nu vor mai lipsi atunci pe nici o stradă, intrându-se în normalitate.

Încheiem acest material prin a spune ceva şi celor din administraţia publică locală. Domnilor, ştim că sunt probleme cu bugetul, cu fondurile locale, dar câţi bani îţi trebuie, totuşi, să mai mergi prin colonie şi să dai cu var copacii, să pui să se cureţe dealul de la gară ca să nu mai pută şi să nu se îmbolnăvească oamenii, să pui să se mai dea cu vopsea pe câte un stâlp şi să mai montezi câteva becuri pe stâlpii de pe stradă, măcar acolo unde s-au ars?

Să sperăm că odată cu renovarea gării, cu introducerea gazului metan şi turnarea asfaltului pe toate străzile, cum recent primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a confirmat încă o dată că se va întâmpla, toate aceste mici „amănunte” ce ţin de lucrări edilitare, deloc scumpe, vor intra la ordinea zilei, nu doar în zona gării, ci în tot cartierul acesta.