Vă prezentăm două proiecte dezbătute la ultima şedinţă ordinară de Consiliu Local Petroşani din acest an.
1 leu sau 2 lei – taxa de parcare
De parcarea de la Piaţa Centrală s-a discutat cel mai mult în toată şedinţa, la proiectul ce a vizat aprobarea taxelor percepute de Serviciul Public Administraţia Pieţelor pentru anul 2016. Dacă în proiect cei din administraţia pieţelor ceruseră modificarea taxei de parcare de la 1 leu la 2 lei, justificarea fiind că acest serviciu se autofinanţează, iar banii rezultaţi vor fi folosiţi apoi în asfaltarea parcării şi alte amenajări sau reparaţii ce vizează bariera sau aspectul zonei, o mare parte dintre consilieri n-au fost de acord cu acest lucru, motivaţia de bază fiind că şi aşa, la 1 leu taxa, parcarea e de cele mai multe ori pe jumătate goală, deci, la 2 lei cam nimeni „nu va mai parca pe-acolo”. Tonul l-a dat consilierul Florin Mârza, care a susţinut printre altele că „trebuie să încurajăm parcarea în acel spaţiu, deci propun ca taxa să rămână tot un leu” (în stilul acesta, să nu ajungă şi parcarea în situaţia CEH – n.r.)… Apoi a intervenit consilierul local Şipeţean: „Şi eu susţin acest lucru şi nu cred că din venituri proprii administraţia pieţelor poate să aibă fondurile suficiente ca să toarne acolo covor asfaltic, să mai repare şi bariera şi să facă alte amenajări. Nu, ei trebuie ajutaţi tot de administraţia locală, care trebuie să identifice fonduri şi să le aloce, altfel e greu pentru cei de la piaţă să facă toate acestea”. După această intervenţie, consilierul Mârza a intervenit din nou şi a susţinut că cei din cadrul administraţiei pieţelor „pot să-şi permită deoarece se pune problema că strâng fonduri din tot ce administrează la pieţe, nu doar din banii colectaţi la parcări”. Consilierul Cornea a fost şi mai tranşant în exprimare: „La piaţă nu stă nimeni mai mult de maxim o oră, deci, hai să fim serioşi, 2 lei nu e mult”. Cele spuse de antevorbitor au fost întărite de consilierul Postolache: „Sunt zile când parcarea este goală, la 2 lei va fi şi mai goală”. În timp ce consilierul Valeriu Butulescu a venit cu o idee, practică şi modernă am zice noi: „E bună ideea ca în prima oră să fie taxa 1 leu, iar apoi, din ora a doua să fie 2 lei, să-i descurajăm pe unii să-şi mai lase acolo maşina şi să ocupe locul celor care vin la piaţă la cumpărături şi n-au unde parca”. „Da, dar pentru acest lucru trebuie sistem de cartelă”. „Se poate face, dar până atunci trebuie să nu mărim taxa, ca să atragem şoferii spre parcare, nu să-i fugărim”, au concluzionat mai multe voci.
Preşedintele de şedinţă a acceptat apoi amendamentul propus de Florin Mârza, ca taxa să rămână în parcarea respectivă tot un leu, la vot acesta trecând aproape în unanimitate, cu două abţineri. N-am înţeles totuşi până la urmă dacă primăria îi va ajuta sau nu cu fonduri în 2016 pe cei de la piaţă ca să asfalteze şi să repare bariera (Dacă nu va face primăria acest gest, atunci poate să ajute la aceste lucrări din fonduri persoanele consilierul Mărza, că are de unde).
Tinerii salvamontişti
Un proiect binevenit pentru tinerii care ar dori să se apuce de această ocupaţie nobilă, salvamontismul, dar care nu sunt stimulaţi financiar deloc, astfel că renunţă la idee destul de repede a existat pe ordinea de zi a şedinţei de joi. Aflat la punctul 6 de pe ordinea de zi, proiectul iniţiat de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi privind „modificarea cuantumului indemnizaţiei de hrană şi a indemnizaţiei de periculozitate pentru membrii Salvamont Petroşani”, a venit la solicitarea „băieţilor din Salvamont”, după cum a specificat în cuvântul său primarul, care a subliniat faptul că la Petroşani „avem 11 salvamontişti, dar doar unul este angajat, iar aceste indemnizaţii, de hrană şi de periculozitate sunt, practic, singurele forme prin care putem să-i ajutăm financiar”. În proiect, noua sumă de bani, atât pentru hrană, cât şi pentru periculozitate pe „perioada de patrulare şi de salvare în munţi” este de 35 lei/ zi. Lucru acceptat de consilieri fără probleme, doar că de data aceasta consilierul Cornea a venit cu un amendament bun, dacă nu foarte bun, prin care a solicitat ca aceste indemnizaţii să fie acordate şi „celor aflaţi în curs de atestare”, pentru că „în acest moment, din păcate, nu avem niciun alt tânăr care să dorească să devină salvamontist dintr-un motiv simplu: nu are nicio motivaţie financiară”. Au urmat alte câteva intervenţii prin care s-a susţinut acest amendament, care într-un final a fost aprobat, astfel că de-acum înainte şi tinerii înscrişi în cei trei ani de practică, pentru atestare, vor primi aceste indemnizaţii.