Alin Barna, preşedintele echipei de fotbal FC Hunedoara, şi-a anunţat demisia pe contul său de socializare.
Aici a explicat motivele care l-au determinat să ia această decizie surprinzătoare. Nu a omis însă să vorbească despre sumele mari de bani de care FC Hunedoara a beneficiat şi va mai beneficia.
„Ca urmare a nenumăratelor opinii expuse încă de la preluarea conducerii clubului FC HUNEDOARA prin care se exprima nemulţumirea faţă de capacitatea mea managerială, am ajuns şi eu la concluzia că poate chiar aşa este. Şi ca să nu îmi pierd întrutotul respectul de sine, am decis să demisionez din funcţia de preşedinte al Consiliului Director al CS FC HUNEDOARA şi din postul de manager al activităţii clubului şi să permit celor mai experimentaţi să continue dezvoltarea fotbalului hunedorean. Ţinând cont că actul adiţional la convenţia civilă de manager va expira la 31 iulie, voi rămâne la dispoziţia clubului până ce noua echipă de management va prelua întreaga situaţie de la mine şi mă voi asigura că rezolv toate problemele semnalate şi care ar putea afecta cursul activităţii clubului. Sunt convins ca domnii Simoc, Nicşa, Stroia şi Constantin Ioan vor gestiona mult mai bine decât mine situaţia clubului, mai ales că începând de acum şi până la sfârşitul anului în conturile clubului vor mai intra încă aproximativ 6 miliarde de lei vechi (2 miliarde de la Primărie, în baza hotărârii Consiliului Local, şi aproximativ 4 miliarde de la Consiliul Judeţean, aferente proiectului câştigător depus în martie la instituţia menţionată, iar diferenţa de la sponsorii pe care i-am atras în sprijinul fotbalului hunedorean şi pe care va trebui doar să îi păstreze aproape de echipă), mult mai mult decât în aceeaşi perioadă a anilor precedenţi (2.5 miliarde în 2014 şi 4.2 miliarde în 2015)!
Afirm încă o dată cu tărie, analizând situaţia, că nu putem vorbi de o criză la club, ci doar de nişte modificări de substanţă care nu ar trebui să afecteze activitatea de acum încolo. În acest sens, transmit că la sediul FRF, am depus actele de înscriere în noul sezon, atât pentru echipa de seniori cât şi pentru cea de fotbal feminin, iar pentru toate echipele de copii şi juniori am pregătit documentaţia de înscriere la AJF. Nu în ultimul rând, mă văd nevoit încă o dată să mulţumesc Federaţiei Române de Fotbal pentru aprecierea pe care au arătat-o faţă de proiectul nostru, concretizat prin organizarea la Hunedoara a Finalei Cupei României la Fotbal Feminin, 2016 şi prin participarea ca unic club de liga a III-a la ediţia pilot a programului de dezvoltare managerială în fotbal desfăşurat cu sprijinul UEFA – Football Management Scheme – şi plătit integral de către federaţia de resort. În final, îmi cer scuze public tuturor celor pe care i-am dezamăgit în perioada acestor doi ani şi îi rog să iubească fotbalul hunedorean şi Hunedoara şi în continuare!!!”, a scris preşedintele demisionar.
Loredana JUGLEA