In Memoriam Ilie Breben / Tot înainte în Bulgaria!

Trei nume vor rămâne în istoria nescrisă încă a pionierilor Văii Jiului. E vorba de pionierii Ilie Breben (Şcoala Elementară Nr. 1 Petroşani, actuala Şcoală Europeană I.G. Duca), Lucia Bogdan (Şcoala Elementară Nr. 2 Petroşani, este situată tot în acelaşi loc, în Colonia de Jos) şi Ioan Irimie (Liceul Mixt Petroşani, avea sediul în cădirea actualei Şcoli Sportive din Petroşani). De ce? Pentru că ei au fost primii 3 pionieri din Valea Jiului, care au fost selecţionaţi pentru a-şi petrece vacanţa de vară în Republica Populară Bulgaria. După 62 de ani de la excursia în Bulgaria, la 18 iunie 2011, ing. prof. Ilie Breben, un  neobosit şi activ pensionar, îşi reaminteşte cu nostalgie, dar şi cu exactitate, despre excursia în Bulgaria, într-un dialog cu autorul acestui volum.

Marian BOBOC: D-le Ilie Breben, cum aţi prins „lotul” pionierilor care au fost în tabăra internaţională din Bulgaria?

Ilie BREBEN: Am fost ales pentru că aveam rezultate foarte bune la învăţătură, dar a contat foarte mult şi faptul că la 12 ani rămăsesem orfan de tată, care decedase în urma unui accident suferit în mina Lupeni.

Marian BOBOC: Câţi pionieri români aţi participat la tabără?

Ilie BREBEN: Din toată ţara la Bucureşti 40 de pionieri au fost selecţionaţi cei mai buni pionieri, dintre cei care au obţinut cele mai bune rezultate la învăţătură.

Marian BOBOC: Aţi avut un comandant de unitate?

Ilie BREBEN: La Bucureşti, s-a propus să se numească un comandant de detaşament. Având în vedere că în 1949 Valea Jiului era bine văzută în ţară, foarte bine văzută la centru, ca având oameni harnici, muncitori, stahanovişti care spărgeau în fiecare zi recordurile de producţie, eu am fost cel propus şi ales ca să fiu comandantul celor 40 de pionieri români.

Marian BOBOC: Ce trebuia să faceţi în calitatea dvs. de comandant al detaşamentului de pionieri români?

Ilie BREBEN: Am fost instruit să reprezint cu cinste şi mândrie România, având responsabilităţi exacte în privinţa reprezentativităţii României.

Marian BOBOC: Concret, ce a făcut Ilie Breben, comandantul detaşamentului de pionieri?

Ilie BREBEN: Am ajuns în Tabăra „Sfinţii Constantin şi Elena”, la Varna. În fiecare dimineaţă eram treziţi la ora 5 cu trompeta. Făceam careul cu ceilalţi pionieri din URSS, Ungaria, România şi copiii din Franţa (ei nu erau pionieri). Printre alte activităţi curente, fiecare comandant de detaşament avea sarcina ca în fiecare dimineaţă să prezinte raportul comandantului suprem al taberei, care era o bulgăroaică.

Marian BOBOC: Și în ce consta acest raport?

Ilie BREBEN: Dincolo de fondul acestuia, partea interesantă a raportului era că trebuia să-l prezint în limba bulgară.

Marian BOBOC: Știaţi bulgara?

Ilie BREBEN: Nu, de unde să fi învăţat? Însă, aşa am fost nevoit să învăţ zilnic, deşi eram în vacanţă, şi limba bulgară. Ocazie cu care am învăţat şi jocuri şi cântece populare bulgăreşti şi patriotice. În minte şi acum un cântecel. Suna cam aşa: „Hei, drugariu miu/ Tiniş toji jiu matematika niznai/ Daie uci nejilai!”.

Marian BOBOC: Și cum s-ar traduce cântecelul?

Ilie BREBEN: În limba română s-ar traduce aşa „Hei, tovarăşul meu/ Matematică nu ştiu, dar am să învăţ”.

Marian BOBOC: Vă mai amintiţi fraza de început a raportului?

Ilie BREBEN: Raportul începea astfel: „Drugariu dajuren de lagăr, raportuva…”. Adică, „tovarăşe comandant de lagăr, vă raportez”.

Marian BOBOC: Care era programul după raportul de dimineaţă?

Ilie BREBEN: După raport, toţi pionierii aveau program comun, care consta în gimnastică de înviorare, apoi micul dejun, relaxare pe malul mării. Ne dădea să mâncăm de 5 ori pe zi. Astfel că la ora 10 era al doilea mic dejun, mergeam iar la mare, unde ne jucam cu ceilalţi pionieri, iar la ora 13 urma masa de prânz. Pe urmă, ne odihneam vreo două ceasuri.

Marian BOBOC: Iar seara?

Ilie BREBEN: După ce ne odihneam, după-amiaza ne deplasam pe jos vreo 10-15 km într-o pădure. Acolo ne instalam tabăra de corturi şi pregăteam focul de tabără. Rămâneam în pădure până a doua zi de dimineaţă. Seara făceam focul de tabără, pe care-l întreţineam toată noaptea. În jurul focului pionierii din fiecare ţară prezentau un program artistic.

Marian BOBOC: Pionierii români ce prezentau?

Ilie BREBEN: Noi, pionierii români, prezentam cântece populare şi recitam poezii de Mihai Eminescu, dar şi de alţi poeţi, pe care le învăţasem la şcoală. Târziu, în noapte, gornistul suna stingerea…

Marian BOBOC: Și dormeaţi până a doua zi dimineaţa…

Ilie BREBEN: Noaptea trebuia să păzim tabăra…

Marian BOBOC: De cine, de invazia capitalistă?

Ilie BREBEN: Nu, de alţi pionieri.

Marian BOBOC: Cum aşa?

Ilie BREBEN: În pădure, la distanţă de tabăra noastră, se mai aflau şi alte tabere de pionieri. Dacă nu aveam grijă să ne păzim, pionierii de acolo ne luau prizonieri.

Marian BOBOC: Prizonieri?

Ilie BREBEN: Da, pune dumneata ghilimelele de rigoare. Aşa era regula jocului, căci era vorba doar de un joc.

Marian BOBOC: Și aţi căzut pradă în braţele „inamicului”?

Ilie BREBEN: Trebuie să recunosc că, cu toată vigilenţa noastră pionierească de care am dat dovadă în paza „obiectivului”, adică a taberei, uneori, eram „capturaţi”.

Marian BOBOC: Și ce se întâmpla după „capturare”?

Ilie BREBEN: În plină noapte mărşăluiam pe jos vreo 10 km, sub pază strictă, până ajungeam în tabăra „duşmanului”. Însă nu ne „capturau” doar pe noi, ci şi lucrurile noastre erau cărate de pionierii-„duşmani” ca pradă de război. Când ajungem în tabăra lor ne numărau şi ne treceau pe un tabel, ca să aibă evidenţa noastră exactă.