În județ / Incidența cazurilor de covidați la mia de locuitori –...

În județ / Incidența cazurilor de covidați la mia de locuitori – în creștere

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 3 minute

Luni, 29 martie, suntem anunțați de DSP Hunedoara că rata de incidență la Petroșani a scăzut, puțin, sub pragul de 6 la mia de locuitori, acesta situându-se la 5,91 la mia de locuitori. Dovadă că hotărârea de carantinare a municipiului și măsurile luate de primărie încep să aibă efect. Vești mai proaste în ceea ce privește indicele de infectare la mia de locuitori pe județ, unde, conform raportării DSP Hunedoara, luni, 29 martie ne apropiam de 5,00 la mie! Vești foarte proaste și pentru municipiul Brad, unde s-a sărit de 9,00 la incidență.

 

A scăzut indicele sub 6,00 la Petroșani!

Unii ar zice că a fost duminică și că s-au făcut teste COVID-19 mai puține și de aceea a scăzut rata de incidență. Total fals, din moment ce vorbim de noi cazuri luate în vedere încă de acum două săptămâni încoace. Totuși, trebuie să recunoaștem că și acum după 7 zile de carantină acest indice e destul de mare și se află încă în apropierea limitei de 6,00, ce a dus localitatea la carantină. Pe de altă parte, este o coborâre nu prea mare, dar dătătoare de speranțe.

Duminică incidența aceasta era de 6,01 la mie, adică exact de unde am plecat când a început carantina. După câteva zile, este tot atât, iar luni a mai scăzut iar cu puțin, vom vedea dacă scăderea va fi minim trei zile consecutiv, ca să ne facem o părere, sau e o scădere temporară care poate nu ne spune nimic.

Logic, că până la urmă e simplă aritmetică nu ceva filozofic, și numărul de cazuri noi a scăzut la Petroșani, de la 243 în ziua de duminică, la 239 în ziua de luni când DSP Hunedoara a raportat cifrele. Sunt patru cazuri mai puțin, deci să nu ne îmbătăm deocamdată cu apă rece. Să să respectăm recomandările autorităților.

 

La Brad: 9,15 cazuri noi la mia de locuitori

Dacă la Petroșani, localitate intrată în carantină, situația stagnează, la Simeria și la Orăștie, localități din nordul județului intrate în carantină odată cu Petroșaniul, lucrurile nu se mișcă mai deloc. Din contră, luni, 29 martie, la Simeria existau 6,65 cazuri noi la mia de locuitori. Deci, mai multe ca în momentul intrării în carantină. La Brad, după o săptămână, era tot la începutul acestei săptămâni de 9,15 la mia de locuitori! Exact ce s-a întâmplat pe la Timișoara, unde după 14 zile de carantină indicele s-a dus spre 9, în loc să scadă, la fel se întâmplă și la Brad. E clar ca că procentul ar fi crescut și mai mult dacă nu s-ar fi carantinat localitățile.

 

 

Incidență mică la Uricani și Aninoasa (dar și teste puține!). În creștere – la Vulcan și la Lupeni

Îmbucurător pentru Valea Jiului este faptul că Uricaniul se menținea luni la o incidență sub 1 la mia de locuitori, mai exact 0,76%, menținându-se în „scenariul verde”. Este singura localitate din Vale unde, aprent, nu sunt probleme. Dar și singura unde se fac cele mai puține teste, asta e clar, de aceea nu știm cât de relevant este acest procent.

Aninoasa e pe un „onorant” loc doi, la acest capitol, cu o incidență de doar 2,47 la mia de locuitori. La fel ca și la Uricani și la Aninoasa numărul de teste e foarte mic, localnicii vorbind că după numărul de cazuri incidența ar fi mult mai mare, dar oamenii, de frica de a merge la spital se tratează singuri acasă.

În scenariul roșu avem alte trei localități din Vale, cu o ușoară descreștere în ultimele zile la Petrila, unde luni, 29 martie, DSP Hunedoara raporta o incidență de cazuri noi la 14 zile de 4,41. Incidența la Vulcan era 4,41 la mia de locuitori la Vulcan, în creștere destul de vizibilă în ultimele zile, iar la Lupeni – 3,54 la mie, o ușoară creștere și aici.

Ce este însă mai problematic este faptul că județul Hunedoara, per ansamblu, se apropie încet dar sigur de o incidență de 5,00 la mie, luni DSP Hunedoara raportând o incidență de 4,81 la mia de locuitori! Iată cum într-o săptămână s-a ajuns aproape la 5,00! Să sperăm că săptămâna viitoare vom avea toate aceste incidențe în scădere. Așa s-ar zice și ar trebui să fie după măsurile pe care prefectura și DSP Hunedoara le-au luat la nivel de județ și de orașe cu cazuri multe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii