Hunedorenii, / La a doua ruşine

Hunedorenii, / La a doua ruşine

Timp de citire: un minut
CNS „Cetate” Deva a reuşit cea mai categorică victorie de la promovarea în eşalonul terţ, impunându-se în derbiul judeţean cu FC Hunedoara, cu 4-0 (2-0) pe Stadionul „Cetate”, în etapa din week-end.
Antrenorul Marius Sîrbu s-a declarat, în premieră, fericit de rezultat şi de jocul echipei. Mircea Alic jr. a pus a doua înfrângere cu 0-4 în meciurile din deplasare din retur pe seama atitudinii echipei. Vizibil afectat de rezultat, antrenorul Mircea Alic jr. a pus şi acest al doilea eşec cu 0-4 din retur pe seama atitudinii necorespunzătoare: „Atitudinea a fost din nou cea mai mare problemă. Este inexplicabil, se pare că la meciuri cu miză, cu presiune, clacăm. În acest meci am fost o echipă destul de fricoasă. Toată săptămână am lucrat ceva la antrenamente, iar în teren s-a întâmplat cu totul altceva. Deva a fost superioară la determinare”.
Marius Sîrbu a fost pentru prima dată entuziast în declaraţii, deşi la un moment dat şi-a temperat discursul: „Echipa a respectat în totalitate planul jocului. Atitudinea a fost foarte bună, conţinutul jocului a fost bun, iar scorul putea fi mult mai mare. Le mulţumim suporterilor care au venit la stadion şi cred că au fost mulţumiţi de spectacolul fotbalistic. După ce acest meci, pot spune că sunt fericit în proporţie de 80 la sută. Sper să fiu sută la sută bucuros la final campionatului” a spus Marius Sîrbu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii