Duminică seara, în jurul orei 20.15, un bărbat în vârstă de 78 de ani a solicitat sprijin printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, întrucât s-a rătăcit în zona Vîrtoape – Valea Mică din localitatea Grădiștea de Munte. Plecase în ziua respectivă la cules de ciuperci.
Jandarmii din cadrul Posturilor de Jandarmi Montane Costeşti şi Grădiştea de Munte-Sarmizegetusa Regia au plecat în căutarea persoanei rătăcite, care nu a putut oferi date suficiente pentru localizare, întrucât bateria telefonului mobil s-a descărcat.
Bărbatul a fost găsit de către un jandarm din cadrul Postului de Jandarmi Montan Grădiştea de Munte-Sarmizegetusa Regia, aflat în timpul liber în apropierea zonei unde acesta s-a rătăcit.
Jandarmul a pornit cu automobilul personal în căutarea acestuia, și a reuşit să îl găsească la aproximativ 6 km de Valea Anineșului.
Bărbatul a fost transportat la Școala Primară din localitatea Grădiștea de Munte, unde a fost solicitată şi o ambulanță, în vederea acordării sprijinului medical de specialitate, având în vedere starea de panică în care acesta se afla.
După ce a fost stabilizată, persoana rătăcită a fost însoțită de către jandarmi, la domiciliul acesteia, din localitatea Grădiștea de Munte.