Gheorghe TRUȚĂ vă prezintă / 9 sau Fly, Robin, Fly (VIII)

Gheorghe TRUȚĂ vă prezintă / 9 sau Fly, Robin, Fly (VIII)

Timp de citire: 5 minute

 piesă-dezbatere despre condiția tinerilor în Lume –

(urmare din numărul trecut)

Tabloul 3

Amândouă, singure, pe acoperiș. Pe peretele din stânga sălii, mai pregnantă, imaginea.

GIGI (aer în piept, prelung…): În sfârșit… aer!

DELI: Și liniște… Nu se mai aud răcnete…

GIGI (spre vârful turnului): Dacă am putea urca… acolo sus…

DELI: Ce să facem acolo sus, surioară?!

GIGI: Am putea respira aerul pur al munților… De pe șosea, din autobuz… priveam cum vârful turnului se înșurubează în Cer… și visam să ajung acolo. Acolo trebuie să fie aer curat, cu care      să-mi umplu plămânii îmbâcsiți de mizeria de jos…

DOMNUL GEO: E doar o iluzie de puritate: ruina mai înaltă e turnul de refulare a gazelor ce se ridicau din motoarele ce subțiau firul sintetic și care, apoi, drept mulțumire pentru că salva slujba a sute de soții de miner, erau aruncate spre Cer… ca să distrugă învelișul de ozon al planetei. Însă… cui îi mai păsa de aerul planetei, când în joc era fericirea clasei muncitoare ce merge direct în paradis… spre deosebire de sufletele capitaliste care, neavând turnuri atât de înalte… nu puteau adăsta decât în Infern?! Blocul în care am locuit împreună cu familia mea timp de mai bine de trei ori nouă ani… se afla la vreo nouă de pași de acest eșapament de mizerii…  De fapt, gândesc acum când respir la sute de kilometri de turn și de urbea ce-o străjuiește inutil… că aerul impur nu se află în perimetrele bănuite, ci e răspândit peste tot, chiar și peste crângurile aparent luminoase ale Lumii. Dar cine mai ține cont de gândurile și de aerul ce-l respirăm?!

În capătul scării apare Tibi: începe să urce…

TIBI (capul pe acoperiș): Ei, fetițele ajunseră  la aer curățel? S-au cazat la mansardă?!

GIGI: Piei, drace!

DELI: Nici lângă Cer nu scapi de diavoli!

TIBI: Cândva vă sclipeau ochii și vă susurau inimioarele când vedeați că se apropie de ființele voastre fragile trupu-mi de Atlas! Nu-ți aduci aminte, Gicuța tatii… când mă pândeai de la fereastră… și când am trecut pe sub streașina-ți… ai întins brațu-ți de balerină… mi-ai mângâiat pleata de haiduc… și mi-ai șoptit: ”Vino… de când te aștept!” Și tu… silfidă delicioasă… când mă pândeai în parc, după un tufiș… cred că ai stat acolo toată ziua… și când am trecut cu gașca… ai întins brațul… gata să mă apuci de… ceva!… și ai șoptit: ”Bauuu! Mai era puțin și trecea ziua… dar te-aș fi așteptat până la miezul nopții… și mai departe!” Din teorema: Ochii văd… inima cere…

GIGI: Ce-a fost… a fost…

DELI: … păcatele tinereților… cum spune mama…

AMÂNDOUĂ: … dar acum… du-te, satana! Lasă-ne singure… cu supărările noastre!

TIBI: Dar de ce sunt triste fetele lui tăticu?! Sunteți aici, deasupra Lumii… aer curat, peisaj de poveste… Vorba doctorului: Trageți aer în piept și nu respirați! Însă… conform teoremei: ”Cine stă prea mult pe gânduri riscă să coboare sub ele.”… dacă o să zăboviți mult pe streașină… de jos,  unde sângele de miner s-a închegat în smârcuri mirositoare… și alte dejecții locale, naționale și universale își vor trimite mirosurile spre voi. Așa că… vă spun ca un frate mai mare: Nu zăboviți mult pe creangă! Teorema lui Tyby, neapărat cu doi igreci!… strănepot de Pytagora! Priviți în zare… acolo, sus… la subțioara muntelui… Ce vedeți?

Pe un perete al Sălii, mai pregnantă, imaginea…

TIBI: Peisaj de basm, așa-i suratelor?! Și e aici, la doi pași… treci prin nămolul ulițelor orașului-lup… treci și podețul peste pârâul Brăița cea secată… și ajungi la telescaunul lui nea Râuț…

GIGI: Am fost și noi cu clasa… ne-am urcat în autobuz, la Sterminos… și ne-am dat jos în piața din orașul-lup… Am trecut un râuț… Brăița… cum spui… am pornit pe-o ulicioară și-am ajuns lângă un telescaun. Diriga ne-a aliniat frumos și ne-a spus să așteptăm cuminți, că noi, ca elevi, o să urcăm gratis și o să vedem în stațiunea Straja cea mai lungă pârtie de ski din Univers!

GIGI: Și-am așteptat… un ceas… două… opreau mașini una după alta la piciorul telescaunului… din ele ieșeau oameni care vorbeau în limbi necunoscute… treceau pe lângă noi și săreau în caleașcă… aveau prioritate… și valută!… am înțeles! Și… după vreo trei ore și nouă minuțele… a venit un nene îmbrăcat în costum fluorescent, care ne-a spus că nu mai putem urca: pe azi, toate cele nouă mii nouă sute nouăzeci și nouă de locuri respirabile din stațiune s-au ocupat…

DELI: Așa că… ne-am întors în orășelul nostru natal… bucuroși că am luat în piept aerul ozonat de lângă cea mai frumoasă stațiune din Univers!

TIBI: Păcat că n-ați urcat: aveați ce vedea! Domnul Râuț a făcut din Straja o suburbie a Raiului, făcând uitată eticheta de Vale a plângerii. Așadar, silfidelor, ca să nu mai lungim vorba… aveți două variante. Una: Să priviți în sus…

AMÂNDOUĂ: … cum am privit nouă ceasuri lângă stâlpul telescaunului! Și… a doua?

TIBI: Să priviți în jos… unde vă așteaptă smârcurile înnegrite de cenușa de cărbune. Și… nu doar să priviți, ci să dați un șut în cur trupului vostru insalubru de greu… ”Diii, belea!”… ceea ce, eufemistic vorbind se numește ”zbor”.

AMÂNDOUĂ: Adică… să zburăm… în sus… sau în jos?! În sus… înțelegem. Dar… în jos?!

TIBI: Dacă vrei să zbori… zbori chiar și-n gând! Eu, când eram mai mic… cam ca voi… m-am suit într-un prun… și mi-am zis: Zboară, Ionică, băiatule!”

AMÂNDOUĂ: Ionică… nu Tibi?!

TIBI: Tyby am devenit mai târziu… că doar nu era să mă strige prietenii: ”Ionică Protopopescu… nu vii la o crescova, la terasă?!” Apropo… am pretenția ca în piesa scrisă bucolicul ”Tibi” să fie scris ”Tyby”. Dacă nu… o să strig în gura mare: ”Truță puță de maimuță”!

DOMNUL GEO: Poți să strigi cât vrei… Copil fiind… mă ofticam pe bază de nume… ”Truță pui de mâță!” îmi strigau colegii de școală și de joacă… și mi se răsculau ficații.  Când eram profesor… după un trei pe drept aplicat în catalog… câte un elev cu spume la gură… îmi găsea, în spate, rima la ”uță”.. cel mai ușor cu ”maimuță”. Dar azi nu mă mai atinge nicio onomatopee… Viața m-a învățat că nu are importanță cum te numești, ci… ce iubești.

AMÂNDOUĂ: Ce e iubirea, domnule Geo? Trebuie să știți mai bine: Ați citit  și scris atâtea cărți…

DOMNUL GEO: Iubirea este esența Universului, liantul ce leagă planetele de sori și le ține să nu se prăbușească în neant. Iubirea e sângele nevăzut ce nu curge prin venele omului, ca sângele adevărat… ci un blând fior ce trece drept prin sufletul lui.

AMÂNDOUĂ: Și… dumneavoastră ați iubit?

(va urma)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii