În data de 3 august, în jurul orei 22:50, polițiștii din cadrul Poliţiei Stațiunii Geoagiu au oprit din trafic, pe DJ 107, pe raza localităţii Geoagiu, un autoturism care se deplasa din direcția Simeria – Geoagiu.
În autoturism, poliţiştii au identificat un pasager în vârstă de 23 de ani, din Simeria, care avea asupra sa o arma letală de vânătoare (carabină, ce avea montată o lunetă şi o lanternă), ce avea cartuș introdus în camera cartușului și alte 3 cartușe în încărcătorul armei.
Persoanele în cauză au fost conduce la sediul subunității, iar armamentul şi muniția au fost ridicate pentru cercetări.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor și braconaj cinegetic.