Gabriela Feceoru / „Despre infinitatea universului poetic al lui Ion Hirghiduș”

Gabriela Feceoru / „Despre infinitatea universului poetic al lui Ion Hirghiduș”

Timp de citire: 7 minute

Trebuie să mărturisesc, din capul locului, că întrucâtva, de această dată, am să vorbesc despre un vizionar și un mentor. Pentru că este cel mai atent exeget al poeziei din antologia Alteritate[1] și citez ce spunea în anul 2012 referitor la poezia mea: „Pentru că trebuie să fac o distincţie valorică, în ideea că va fi de folos mai târziu pentru autorii în cauză, Gabriela este de departe cea mai bună poetă din acest grup. Contrar celor spuse de ea în scurta notă de autoprezentare: „Din păcate, niciodată nu am reuşit a mă exprima prea bine în cuvinte”, cele 19 poeme sunt adevărate bijuterii şi demonstrează o bună stăpânire a cuvintelor. S-ar fi cuvenit o notă critică aparte pentru această poetă, dar acest lucru va fi posibil cândva, dacă va rămâne în lumea poeziei” Domnul Ion Hirghiduș, cu siguranță, nu a știut ce ecou a lăsat atunci prin aceste cuvinte în sufletul unei poete în formare, această încredere investită în mine atunci, fără ca noi să fi avut vreun fel de conexiune, eram un copil, o persoană absolut anonimă, o elevă de liceu și cuvintele acestea au venit într-o manieră absolut obiectivă, au venit să construiască acest punct de sprijin, care s-a permanentizat. Și se pare că a avut, întru totul, dreptate.

Iată-mă, mulți ani mai târziu, intimidată de activitatea literară și de impresionanta contribuție la mișcările filosofice actuale ale cadrului universitar, filosofului și poetului Ion Hirghiduș, voi încerca să abordez ceea ce stă în aria mea de operare, și anume: poezia. Aflam de curând cine este, de fapt, acest prim vizionar al poeziei mele (mă gândisem încă de pe atunci că nu poate fi decât cineva care scrie poezie la rându-i, iată, mi se confirmă intuiția), l-am descoperit și ca personalitate.

Cine este Ion Hirghiduș? Să călătorim prin biografia sa[2] dar nu pentru aplauze am vrut să inserez concret detalii despre parcursul profesional al lui Ion Hirghiduș în nota de subsol, ci pentru că, fiind un personaj foarte discret, mi-am dorit să se poată observa și accesa parcursul său literar/ filosofic, unde cred că cele două direcții s-au întrepătruns armonios, din însăși formarea sa rezultând o lirică proeminent învăluită în mistere și în simboluri eterne.

Ștefan Melancu surprinde exegetic în prefața la Femeia lui Dumnezeu valoarea intrinsecă a formulei de scriere a lui Ion Hirghiduș: „gestul actului poetic înseamnă, pe de o parte, combustie permanentă a trăirilor, dar și conștientizare, deseori plină de dramatism, a limitei și, pe de altă parte, poezia se echivalează erosului, în accepțiunea sa cosmică, ca simbol al trăirii plenare (…)” (Nevoia de poezie). Titlul volumului de poeme din a cărui prefață am citat alături, trasează o direcție teologică indirectă (teologia aici nu e decât un concept filosofic), sau măcar presară particule de teză ancestrală a mitului cosmogonic. Volumul este compartimentat în două părți distincte: Linie și margine și Femeia lui Dumnezeu, ambele adună conținut liric memorabil, aș zice, de referință, de pildă în cea de-a doua parte a cărții există, pe una dintre file, un poem care exorcizează o stare indefinibilă care îmi amintește de poemul lui Giacomo Leopardi, Infinitul:

„Sunt bolnav de această poezie/ la hotarele ei inaccesibile/ este un râu și aproape totul// sunt bolnav de această lenevire a lumii/ care moare gândind// în curând ploile vor încolți/ albele revărsări din scrieri apocrife// mi s-a desfigurat inima/ mi s-a desfigurat gândul/ când ai plecat// e ziua ta liberă/ e ziua în care poți muri fără zarvă.” (Patologie poetică, p. 70).

Regăsesc nuanțele lirice ale acestui volum, pe cât de abstract și confesiv, pe atât de prietenos și autentic, echinoxist și proclamând valorile morale ale lui Marcus Aurelius, sau ale lui Dumnezeu, sau ale Zeilor. Nici prietenii nu lipsesc din această carte ‒ masă a celor mai profunde discuții, li se dedică poeme lui Ioan Flora Hoplitul Ioan Flora, lui Marian Un contra-poem pentru Marian. Se fac trimiteri la figurile centrale ale școlilor de filosofie: Platon, Heidegger, Diogene. Coborând din rațiune în suflet, Ion Hirghiduș își curtează liric companionii, antagonii, seducătorii, naivii, grăbiții, suciții și îi ghidează până în punctul cel mai de sus al spiritului logosului, în cerul cerurilor, făcând din actul de a scrie ‒ un act istoric. Chiar dacă în zonele slab luminate se ajunge greu, spectacolul liric Femeia lui Dumnezeu s-a jucat respectându-se toate normele stilistice ale poeziei contemporane. Atât de relevantă a fost cartea aceasta de poezie a lui Ion Hirghiduș încât a fost sprijinită financiar al Primăriei și Consiliului Local Uricani.

Pe de altă parte, deși nu-i de bun augur să treci rapid de la o carte la alta în cadrul unei analize a poeziei unui autor, dar sper ca slash-ul acesta să fie de bun augur, ce încerc aici, nu e un demers de filolog rece, cu hipermutații lingvistice și elucubrații clandestine, ci încerc să depun câteva experiențe senzoriale și metafizice din timpul lecturii poeziei lui Ion Hirghiduș. Asta înseamnă, în consecință, că trec la una dintre preobsesiile care se conturează în multe dintre discuțiile omului, fie pătimaș, fie obosit, discuțiile despre cafea. Și s-a nimerit, ca un dat astral, ca o energie absolut magică coborâtă peste firea mea tabietară Ceremonia unei vieți zilnice, prima parte a acestei cărți să se numească (ghiciți!) Cuvintele din cafea, iar poemul eponim care deschide cartea și care merită păstrat tocmai pentru că hrănește ego-ul iubitorilor de cafea, sigur că această obsesie poetică o împarte poetul Ion Hirghiduș cu poetul Dan Coman:

„Din cafea se-nalță cuvintele puse cap la cap/ în luna aceasta grădina doarme în sine/ și noi o veghem să devină viers al primăverii// stare de grație e zahărul ce se așază în zaț/ pentru ca noi să visăm cum se-ntâlnesc lunile/ cum se despart zilele/ și de ce nopțile sunt refluxul pierdut în priviri// a venit muza sub forma unei pisici/ prelingându-se spre planeta roșie/ numai ea știe că ceea ce visăm noi/ este felul de a fi zei// ne face veacul aici/ în cafeneaua piticilor pe somnambule mese/ colț în colț cu poezia de dragoste// avem tutun pe degete, pe buze, prin buzunare/ căutăm mărunțiș pentru copiii orfani/ ne oferim de pomană viața/ pentru a nu se stinge în felinare// acum ne doare o stea înfiptă în umăr/ puterea ei răscolește cupole și nuduri/ păsările și ierburile își caută semințele sub zăpezi/ și noi le privim pe Via Appia// sunt negre cuvintele-n cafea/ eu te păstrez pentru mine/ mai trag un fum și mă duc să sting felinarele acelea. (Cuvintele din cafea, p.7).

Cea de-a doua parte a cărții, tot un eponim, dar de data asta eponimul titlului cărții Ceremonia unei vieți zilnice nu spulberă din intensități, ci contaminează cu forța limbajului registrele ființării, afirmând cu nonșalanță ceea ce afirma și Terențiu cândva privitor la a fi om, la a trăi și a cunoaște lumea. Când scrie despre absență, libertate, singurătate, vinovăție cu elanul unui fin observator al spiritului uman, al felului în care omul reușește să ocupe spațiu în acest Univers. Saltul uriaș pe care lirica lui Ion Hirghiduș îl face de la Femeia lui Dumnezeu la Ceremonia unei vieți zilnice este saltul de la ‒ o lirică tangențial-teologică rafinată cu spiritul libertății filosofilor și cu referințe și trimiteri, aduceri în panoul liric a unor prieteni, epistole lirice dedicate lor, ‒ la o poezie despre sine și pentru sine, un volume de poeme al conceptualizării eului liric. Efectele secundare ale poeziei sunt dureroase, dar Ion Hirghiduș știe să facă din poezia pe care o scrie ‒ un model vitruvian, ideal.

[1] https://www.zvj.ro/articole-11488-Un+volum+singular+++i+provocator.html

[2] Ion Hirghiduș este licențiat în filosofie (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, 1986) și psihosociologie (Universitatea din Petroșani, 2006). Din 1999 este doctor în filosofie, cu teza Ontologia lui Constantin Noica. Din anul 2000 și până în prezent este cadru didactic al Universității din Petroșani. A aparținut grupării Echinox, al cărei redactor a fost în perioada studiilor universitare. (în urmă cu puțin timp s-a pensionat – n.r.) Este prezent de-a lungul timpului, cu poezie, articole, eseuri și proză în reviste precum: Ramuri, Echinox, România literară, Steaua, Transilvania, Poesis, Tribuna, Vatra, Columna, Apostrof, Argeș etc. A publicat, de asemenea, în presa literară locală din Valea Jiului: Con(texte), Orizont lupeanZiarul Văii Jiului (Suplimentul Școală și cultură). A debutat editorial cu volumul de versuri Prin inima sentimentului, Editura Fundației „Constantin Brâncuși”, 1997. Este autorul cărților de filosofie Introducere în filosofia lui Constantin Noica, Editura Dacia, 1999, și Studii și eseuri filosofice, Editura Dacia, 1999, și Studii și eseuri filosofice, Editura Dacia, 2005. Este prezent în antologia de poezie, apărută în Irlanda, Sorescu’s Choice. Young Romanian Poets, Edited by John Fairleigh, First published 2001 by Bloodxe Books Ltd., Highreen, Tarset, Northumberland NE 48 IRP (versions by Martin Mooney). Este autorul volumului de versuri Femeia lui Dumnezeu, Editura Fundației Alfa, Cluj, 2007 și Ceremonia unei vieți zilnice, Editura Fundației Alfa, Cluj, 2012, Antropologie politică, Editura Presa Universitară Clujeană și Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2013), Aporiile tinereții lui Ghilgameș, Presa Universitară Clujeană și Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2016. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Societății Române de Filosofie. Face parte din L’Association des Amis de Gaston Bachelard.

(Din revista umanistă online „Psyche”, mau/ 2023, Brașov)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii