Fotbal judeţean

Fotbal judeţean

Timp de citire: 3 minute
Liga a III-a
Cetate şi-a schimbat antrenorul 
CNS Cetate Deva s-a reunit zilele acestea sub comanda noului antrenor Ciprian Pepenar.
În vârsta de doar 38 de ani, Pepenar a activat în ultimele două sezoane ca antrenor-jucător la Şoimul Băiţa, fiind pregătit de prima sa aventură ca principal la Deva. „Am venit să fac treabă bună. Le mulţumesc celor de aici pentru că mi-au dat şansa să lucrez la o echipă de Liga a III-a. Îi cunosc pe majoritatea băieţilor, Deva are un lot bun şi sper să facem lucruri bune împreună. Suntem în tratative cu câţiva jucători care sper să ne ajute. Vom face şi un cantonament şi în cel mai scurt timp va fi stabilit şi programul de amicale. Nu mă gândesc încă la obiectiv, vom vedea şi seriile, dar e clar că ne dorim un loc cât mai bun în viitorul sezon. Am venit aici pentru un proiect pe termen lung”, a spus Pepenar pe hunedoarasport.ro. Fostul jucător al echipelor Corvinul Hunedoara, Corvinul 2005, CFR Simeria, FC Hunedoara, CS Deva sau Unirea Alba Iulia se va ocupa şi de Centrul de Copii şi Juniori al clubului.
1.000.000 de lei este propunerea de buget pe care s-ar putea baza CNS Cetate Deva pentru sezonul viitor.
La primul antrenament au fost prezenţi 19 jucători. Dintre cei care au evoluat şi în sezonul trecut îi amintim pe Raţ, Dosan, Doboş, Chelariu, Şaucă, Boloş, Suciu şi Kelemen. Au lipsit Vajda, Lintaru, Pribac, Cobliş şi Ungureanu.
Liga a IV-a
Vacanţă până pe data de 1 august
Majoritatea echipelor de fotbal din Valea Jiului au ales ca dată de reunire 1 august. Până atunci jucătorii se vor bucura de o vacanţă mai lungă decât de obicei. Inter Petrila, Universitatea Petroşani şi Minerul Uricani au anunţat că se vor reuni la 1 august cu forţe proaspete şi cu noi obiective.
Cei de la Inter Petrila susţin că obiectivul lor este să supravieţuiască, atâta timp cât mulţi dintre jucătorii de bază au plecat la muncă în străinătate.
Universitatea Petroşani nu şi-a fixat vreun obiectiv, jucătorul Marius Cucăilă a declarat că important este faptul ca echipa să supravieţuiască.
Un obiectiv clar pare să aibă Minerul Uricani. Preşedintele Vasile Scurtu afirmă că obiectivul este clasarea în primele 8, obiectiv ce este la îndemâna celor din Uricani doar în cazul în care vor aduce întăriri. „În această vară l-am pierdut doar pe Darabană, care a plecat la Timişoara, dar cu siguranţă vor mai veni jucători”, a spus Scurtu.
Întăriri în Liga a IV-a
Chiar dacă unele echipe s-au retras în timpul sezonul trecut (Gloria Geoagiu şi Cetate II Deva), noul sezon se anunţă unul cu reveniri în forţă.
Vasile Scurtu, care este şi vicepreşe­dinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, a declarat că este posibil ca Gloria Geoagiu şi Dacia Orăştie să revină în prim planul întrecerii.
„Sigur că este bine să avem cât mai multe echipe. Dacă Geoagiu şi Orăştie ar reveni ar fi un câştig pentru noi. Sunt semnale că şi echipa din Liga a V-a, Comunal Ilia, îşi doreşte să vină în eşalonul al patrulea”, a declarat Vasile Scurtu.
De altfel, în vederea participării în competiţiile din sezonul 2016-2017 (Liga a IV-a seniori şi juniori, Liga a V-a, juniori C, D, E, B1) Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara a adus la cunoştinţa cluburilor şi asociaţiilor sportive din judeţul Hunedoara că în perioada 27 iulie – 12 august trebuie să depună la sediul AJF Hunedoara următoarele documente pentru înscriere: cerere tip de înscriere în campionat, formular de reactualizare a datelor CS sau AS, taxa de participare în campionat. Documentele se pot descărca de pe site-ul AJF (secţiunea formulare utile).
Echipele care se vor înscrie vor fi validate în şedinţa Comitetului Executiv al AJF Hunedoara din 17.08.2016. Cluburile care înregistrează datorii la AJF Hunedoara nu se vor putea înscrie în campionat până la achitarea acestora.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii