Fotbal • Liga a IV-a

Fotbal • Liga a IV-a

Timp de citire: 3 minute
În ultima etapă,
Inter stă la pândă
Liga a IV-a la fotbal a venit cu o lovitură de teatru în penultima etapă.
Echipa care a condus tot campionatul, Şoimul Băiţa, a pierdut în deplasare cu Metalul Crişcior un meci pe care trebuia neapărat să îl câştige, spunând astfel adio promovării.
În lupta pentru prezenţa în barajul interjudeţean de accedere în Liga a III-a au mai rămas cele două formaţii fruntaşe din Valea Jiului, Hercules Lupeni şi Inter Petrila. Situaţia înaintea ultimei etape se prezintă astfel: Hercules, cu două puncte avans în clasament, are nevoie de victorie în partida de pe teren propriu cu Victoria Călan pentru a-şi păstra prima poziţie. Aceasta pentru că Inter va câştiga la masa verde întâlnirea din ultima rundă cu retrasa din campionat Cetate Deva II, iar în caz că jocul de la Lupeni se termină nedecis cele două pretendente la promovare vor fi la egalitate de puncte, cu meciurile directe în avantajul petrilenilor (2–1 şi 2– 3), cu mai multe goluri marcate în deplasare.
„A fost un meci pe care trebuia să îl câştigăm, dar nu am ştiut cum să îl jucăm. Am avut o oarecare dominare teritorială, dar din păcate prea puţine realizări. Am intrat în jocul adversarului, nu ne-am făcut jocul nostru şi asta ne-a costat. Asta e, capul sus şi mergem mai departe, nu se termină fotbalul la Crişcior”, a declarat Adrian Pepenar, antrenorul–jucător al Şoimului.
Mult mai tranşant a fost preşedintele clubului din Băiţa, Mirel Dubar: „Aşa au vrut arbitrii să se termine pentru noi acest campionat. Am avut patru penaltiuri neacordate, începând chiar din minutul trei, într-un meci pe care l-am dominat 80%. Nu este doar o impresie de a mea, cele patru penaltiuri le-au văzut şi arbitrii şi foştii jucători cu experienţă de Liga a II-a, de la Corvinul şi Aurul Brad, prezenţi la meci. Nu le-a convenit celor de la AJF ca echipa unei comune, cum suntem noi, să ajungă în Liga a III-a, au preferat să meargă una dintr-un municipiu. Simţeam încă de când a început returul că nu vom fi lăsaţi să promovăm, şi asta s-a şi întâmplat. Au intervenit arbitrii la acest meci, pentru că nu mai era când. Sunt profund dezamăgit, nu ştiu dacă vom mai putea continua, să o luăm iarăşi de la capăt”, a declarat preşedintele Şoimului pentru „Glasul Hunedoarei”.
Pentru a putea juca în Liga a III-a, 
Cucăilă propune un mixt 
Oficialul echipei de fotbal Universitatea Petroşani, Marius Cucăilă, a declarat că declinul Şoimului Băiţa a fost şi din cauza Universităţii, care i-a administrat prima înfrângere.
„Fără falsă modestie pot spune că Universitatea a contribuit la declinul fostului lider Şoimul Băiţa.
Hercules Lupeni va fi noua campioană. Din păcate, nu are lot de a promova în Liga a III-a. Noi le propunem o asociere cu noi. Să le dăm câţiva jucători de la noi şi să joace la baza de la Universitate. Altfel nu au nicio şansă”, a  spus răspicat Marius Cucăilă, cel care apără din când în când şi buturile echipei din Petroşani.
Dan Voicu:
„Nu mă aşteptam ca Băiţa să mai piardă”
Dan Voicu, antrenorul echipei Hercules Lupeni, spune că sâmbătă totul depinde de echipa sa. Hercules Lupeni este una dintre echipele frumoase ale Ligii a IV-a. Înfiinţată abia cu cinci ani în urmă, având un nume de luptător, Hercules s-a aflat mereu în prim planul atenţiei.
„Hercules Lupeni joacă sâmbătă cu titlu de campioană judeţeană pe masă. Doi ani la rând vicecampioană judeţeană, Hercules a desenat frumos în actualul campionat. A pierdut numeroşi jucători, dar s-a reinventat de la o etapă la alta. La noi s-a jucat din plăcere şi din ambiţie. De multe ori am luat-o de la capăt, chiar şi atunci când nimeni nu ne mai dădea nicio şansă. Am fost mereu vânaţi şi discutaţi. Dar uite că a venit şi timpul ca norocul să se întoarcă şi spre noi. Nu mă aşteptam ca Băiţa să mai piardă, dar s-a întâmplat şi noi acum ne jucăm şansa noastră”, a declarat Dan Voicu.
Terminatoarea liderului,
Arsă rău la buzunar
Metalul Crişcior, echipa care a răsturnat ierarhia în Liga a IV-a la fotbal, a fost arsă rău la buzunar de către AJF Hunedoara.
Astfel, jocul dintre CS Inter Petrila – AS Metalul Crişcior (Liga IV seniori) s-a omologat cu scorul de 3-0 în favoarea echipei CS Inter Petrila. Echipa AS Metalul Crişcior Brad a primit 600 lei penalitate sportivă pentru neprezentare la joc. Şi meciul juniorilor dintre aceleaşi echipe s-a omologat cu scorul de 3-0 în favoa­rea echipei CS Inter Petrila.
Pentru neprezentare la joc, AS Metalul Crişcior Brad a luat 400 lei penalitate sportivă.
Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii