Maestră FIDE Daria Vişănescu, legitimată la Clubul de Șah Deva, este lidera clasamentului intermediar, la categoria feminin U20 (sub 20 ani) după primele trei runde ale Campionatului Național de Junioare care se desfăşoară în aceste zile la Călimăneşti-Căciulata. Şahista din Petrila a acumulat 2,5 puncte din trei posibile şi are cu un punct mai mult decât ocupanta locului secund, favorita numărul unu, Andreea Cosman, de la CSŞ Nr. 1 Timişoara, care a strâns doar 1,5 puncte. Competiţia este ultimul turneu al Dariei la nivel de junioare şi se va încheia duminică, 24 aprilie, după disputare ultimelor trei runde.
Loredana JUGLEA