Explicațiile unui succes

A făcut Portugalia ce a făcut și a ajuns în semifinale la Euro 2016, după cum puteți afla mai multe amănunte aici. Desigur, echipa antrenată de Fernando Santos era privită ca o posibilă candidată la trofeu, fie și numai pentru că în primul 11 se află superstarul lui Real Madrid, Cristiano Ronaldo. Cum o echipă în care se află valorosul și ambițiosul atacant își propune întotdeauna maximum, era normal ca specialiștii să plaseze naționala lusitană printre favorite, iar suporterii să aibă așteptări pe măsură.

Portugalia a dezamăgit în grupă prin cele trei remize obținute, în condițiile în care adversarii era accesibili după nume: Islanda, Austria și Ungaria. În loc de un marș triumfal către optimi, Selecao a obținut o calificare in extremis, de pe un rușinos loc 3.

Părerea suporterilor s-a modificat radical după primele trei meciuri, astfel că Portugalia părea o victimă sigură în optimi, în fața Croației, echipă care venea după un succes mare împotriva campioanei en titre Spania. Lusitanii au câștigat însă în prelungiri și au ajuns în sferturi, acolo unde au dat peste Polonia, pe care au eliminat-o greu, la penalty-uri.

Și iată cum o echipă lipsită de strălucire a ajuns în careul de ași, făcându-ne să ne întrebăm cum este oare posibil? Fără a avea pretenția unei analize exhaustive, dacă privim lucrurile puțin mai departe de aparențe, am putea găsi câteva răspunsuri la această întrebare.

În primele două meciuri din grupă, Portugalia a avut atitudine de echipă dominantă, pozitivă, cea care dorește să câștige. Lusitanii nu au intrat pe teren la ce-o ieși, ci au dorit să se asigure că vor ieși învingători. Exprimarea lor nu a fost însă la înălțimea dorinței, astfel că tot ce au putut să obțină a fost remiza.

Suporterii au fost la înălțime în meciul Portugalia – Austria, scor 0-0.

Foto: www.flickr.com

În partida cu Ungaria, echipa lui Santos a fost una reactivă, având de fiecare dată răspuns la golurile adversarilor. Maghiarii au condus de trei ori, însă Porugalia a revenit de fiecare dată și a obținut un egal izbăvitor, 3-3. Câte echipe ar fi putut să revină de trei ori într-un meci cu atâta încărcătură emoțională. A fost partida în care Ronaldo a înscris două goluri, dintre care unul fabulos.

A urmat duelul cu Croația, în care Ronaldo și Compania au acceptat cu umilință statutul de outsideri. Nu e puțin lucru să recunoști superioritatea unui adversar care nu face parte din elita Europei, dar care a demonstrat o forță extraordinară. Portughezii au muncit ca niște hamali timp de 120 de minute, fără să le pese că îi cheamă Ronaldo, Nani sau Quaresma. La final au obținut o victorie mare datorită muncii asidue și dăruirii exemplare.

În meciul contra Poloniei, lusitanii au arătat maturitate în joc și o încredere fantastică la loviturile de departajare. Au acceptat că nu pot învinge în 120 de minute o echipă bună a Poloniei, dar au știut că pot găsi soluția la penalty-uri, capitol al jocului pe care unii îl tratează prea mult ca pe o loterie, deși nu este deloc cazul.

Dacă punem cap la cap toate aceste lucruri constatăm că Portugalia este o echipă care și-a dorit enorm să ajungă aici, chiar dacă mijloacele de exprimare nu au încântat întotdeauna. Santos are însă la dispoziție un grup unit și foarte determinat, factori extrem de importanți în fotbalul de astăzi. Peste toate însă, Portugalia are ingredientul de bază la unei echipe mari, valoarea, fără de care nu poți ajunge atât de departe, indiferent câtă ambiție ai avea.