O firmă de impresariat a propus să sprijine financiar, în parteneriat cu Primăria Petroşani, jucătorii echipei din Petroşani şi să ducă echipa în Liga a III-a.
Vestea bună că cineva s-a interesat de preluarea echipei de fotbal CSM Jiul Petroşani a fost dată chiar de managerul Marin
Tudorache: „Este un semn bun pentru noi. O firmă de impresariat s-a arătat dornică să preia echipa Jiul, în parteneriat cu Primăria Petroşani. Să plătească salariile la jucători şi antrenori. Eu sunt foarte încântat de propunerea lor, care va trebui prezentată Consiliului Local Petroşani, ca mai apoi să fie supusă la vot. Lucrurile nu sunt atât de simple, dar pot să fie un început pentru noi. Zbaterea noastră de a menține echipa chiar şi în acest eşalon nu ar fi zadarnică. Ne-au spus că se vor ocupa inclusiv de alimentația jucătorilor. Evident, în cazul în care se va concretiza ceva, se vor aduce jucători noi şi antrenori, pentru că obiectivul va fi promovarea în Liga a III-a. De altfel, aceasta este şi ideea, de a promova, pentru că nu are rost să ne scăldăm în mediocritatea ligii a IV-a. Eu sunt încântat şi sper să fie o treabă serioasă. Chiar dacă Jiul nu a mai fost în eşaloanele superioare, noi nu am încetat să dăm jucători. Avem fotbalişti care evoluează în liga a II-a: Călin Păduraru şi Vlad Tudorache şi în liga a III-a – Cătălin Ionică. Avem jucători la şcolile de fotbal din Ardeal şi Banat. În momentul de față, eu consider că Jiul merită mult mai mult. Noi am întreținut flacăra aprinsă atâția ani şi e momentul pentru o schimbare”.
Tehnicianul a vorbit şi despre situația antrenorilor care tund iarba: „Nu este o ruşine că tundem iarba şi că Damian Militaru, un mare jucător, a ajuns să tundă iarba. Dar până la urmă, treaba noastră este alta. Aceea de a îndruma, de a forma jucători. Nu de a spăla toaletele din vestiare şi alte lucruri pe care noi le-am făcut şi le facem. I-am spus lui Militaru şi lui Ghițan că de ziua lor o să le iau o maşină de tuns iarba şi o să o înmatriculez cu numele lor, aşa să mai facem şi noi haz de necaz. Treaba noastră este să atragem copiii spre sport pentru că deja a devenit o problemă națională”.
În cazul în care firma de impresariat şi Primăria Petroşani vor ajunge la un numitor comun, Jiul va avea toate şansele ca în noul sezon să aibă o cu totul altă față şi un obiectiv pe care suporterii îl aşteptau de prea multă vreme: promovarea. Hai Jiul!
Loredana JUGLEA