Ex-primarul turmentat al Devei scapă de acuzaţia de părăsire a locului accidentului....

Ex-primarul turmentat al Devei scapă de acuzaţia de părăsire a locului accidentului. Vezi ce gogonate a turnat Mircia Muntean în faţa procurorilor

Timp de citire: 10 minute

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a României au deja pe rol dosarul penal în care deputatul PSD Mircia Muntean, fost primar al municipiului Deva, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Următorul termen de judecată a fost fixat pentru data de 28 iulie 2015.

Hunedoara Plus prezintă astăzi, cu detalii complete, felul în care situaţia de fapt a fost reconstituită de către procurorii Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Pasajele au fost întocmai reproduse din cuprinsul dosarului aflat pe rolul ÎCCJ, iar intertitlurile aparţin redacţiei.

[…]

În data de 30.10.2014, orele 18.33, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Deva au fost sesizate cu privire la faptul că în zona aflată la intersecţia semaforizată dintre str. Zarandului şi str. Mihai Viteazu, din municipiul Deva, pe banda I de circulaţie a sensului de mers Sibiu – Arad, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme, dintre care unul era condus de numitul MUNTEAN MIRCIA – ex-primar al municipiului.

Prin ordonanţa nr. […], Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a dispus declinarea în favoarea parchetului instanţei supreme a competenţei de soluţionare a cauzei având ca obiect comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau alte substanţe şi părăsirea locului accidentului […] motivat de incidenţa dispoz. art. 40, alin. 1 C. pr. pen., în sensul că făptuitorul are calitatea de deputat în Parlamentul României.

Din evaluarea probelor administrate s-a conturat realitatea că, în data de 30.10.2014, în jurul orelor 18.33, Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că, la intersecţia semaforizată dintre str. Zarandului şi str. Mihai Viteazu, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate mat multe autovehicule, echipa operativă stabilind cele ce succed.

[…]

Din cuprinsul actelor întocmite de lucrătorii de poliţie, mai rezultă că MUNTEAN MIRCIA nu a fost găsit la faţa locului, fiind descoperit după circa 20 minute încercând să escaladeze un gard împrejmuitor în apropiere şi adus la locul accidentului de către poliţistul local X, însoţit de mai multe persoane şi de reprezentanţi ai mass media, care aflaseră despre evenimentul rutier.

Inc. MUNTEAN MIRCIA prezenta sânge la nivelul feţei, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Deva, unde s-au efectuat acte medicale (consult medical, toaletare faţă) şi s-au prelevat probe biologice de sânge; de asemenea, s-au recoltat probe biologice şi celorlalţi conducători auto implicaţi în evenimentul rutier.

În urma consultului medical de specialitate, s-a constatat că acesta a suferit un „traumatism cranio-cerebral, având hematom epicranian fronto­parietal drept, escoriaţii […] halena alcoolică”.

Gogonate de politician
Potrivit conţinutului Buletinului de Analiza Toxicologică – Alcoolemie nr. (…) emis de SJML Hunedoara, inc. MUNTEAN MIRCIA avea o alcoolemie de 1,30 g la mie la prima proba de sânge recoltată la ora 20:56, respectiv 1,10 g la mie la cea de-a doua probă de sânge, recoltată la ora 21:56.

Inculpatul a oferit anchetei versiunea potrivit căreia maşina implicată în accident ar fi fost condusă de şoferul său, pe care îl cunoaşte încă din anul 2012, până la parcarea „Ambient” din mun. Deva, aflată la circa 100 metri de locul producerii accidentului, unde cel din urma, în mod inexplicabil, a coborât, şi s-a urcat în autoturismul său parcat exact în acea incintă (I).

Tot astfel, a susţinut că a lovit numai autobasculanta, care se afla staţionată împreună cu celelalte vehicule în mod intenţionat pe banda respectivă, deşi culoarea semaforului era verde, aceasta pentru a-l împiedica pe inculpat în trafic (II).

Finalmente, inculpatul mai susţine că a fost scos afară din autoturism de către trei persoane, care nici măcar nu fuseseră implicate în accident şi care îl filmau cu telefoanele mobile şi/sau camerele de luat vederi (III).

Susţinerile (I-III) sunt lipsite de fundament obiectiv şi nedovedite, versiunea fiind în mod vădit neverosimilă, de vreme ce, pe de o parte, inculpatul nu a putut oferi datele de identificare ale numitului J. pentru a fi audiat ca martor în cauză, iar, pe de altă parte […] inculpatul a fost extras din maşină de către unul din martorii implicaţi în accident, fotoreporterii apărând la faţa locului mai târziu, după cca. 10 minute de la coliziune.

Mircia şi vorbele lui care frizează ridicolul
Aspectul relativ la ocuparea intenţionată a unei benzi a arterei de circulaţie de către şoferii autoturismelor implicate în accident, care, din raţiuni nedesluşite, staţionau la intersecţie deşi semaforul electric permitea deplasarea şi tocmai pentru a-l împiedica pe inculpat să traverseze intersecţia, frizează ridicolul, astfel că nu impune analiza.

Probatoriul testimonial administrat atestă realitatea că, după ce a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staţionare la culoarea roşie a semaforului, venind din spatele acestora şi nereuşind să oprească […] inculpatul s-a îndepărtat de zona accidentului.

Martorul X  este cel care, după impact, a apelat Serviciul 112, a coborât din maşina sa şi s-a îndreptat spre vehiculul care l-a lovit din spate, iar, după ce a deschis portiera faţă dreapta, l-a recunoscut la volan pe inc. MUNTEAN MIRCIA, pe care îl cunoştea drept ex-primar al oraşului.

Acesta a mai arătat că inculpatul se afla la volan, nu purta centură (declaraţie din data de 8.01.2015), se afla singur în maşină (declaraţie din 30.10.2014) (…), iar după circa jumătate de oră a fost dus cu ambulanţa la spital.

Tot astfel, martorul X a declarat că persoana care a produs evenimentul rutier se numeşte Muntean Mircia şi a fost primar al municipiul Deva (declaraţii de martor din 30.10.2014 şi 8.01.2015).

Deputatul ex-primar candea a ţuică
X a declarat că şoferul autobasculantei (martorul Y.) i-a indicat autorul accidentului drept fostul primar al oraşului, numitul Muntean Mircia, arătându-i direcţia în care a fugit (…), dar şi că fiind o bună perioadă de timp în preajma acestuia a constatat că avea halenă alcoolică puternică, mirosind a ţuică (declaraţie din data de 8.12.2014).

În acelaşi sens, martorul Y  a arătat că a simţit o lovitură în spatele autobasculantei, a coborât şi a văzut autoturismul de culoare gri, care s-a înfipt în partea stânga spate, sub bara de protecţie a autobasculantei, a zărit un bărbat aflat la volanul maşinii, în persoana fostului primar Muntean Mircia, fără să se mai găsească şi altcineva în autoturismul respectiv (declaraţie din data de 15.12.2014).

[…]

De altfel, după cum s-a menţionat mai sus, Buletinul de Analiză Toxicologică – Alcoolemie nr.(…) emis de SJML Hunedoara, atestă că inc. MUNTEAN MIRCIA avea o alcoolemie de 1,30 g la mie la prima proba de sânge recoltată la ora 20.56, respectiv 1,10 g la mie la cea de-a doua probă de sânge, recoltată la ora 21.56.

În plus, prin adresa nr. (…)/28.01.2015 a IML Timişoara, a fost înaintat anchetei avizul Comisiei de Avizare şi Control al Actelor Medico – Legale, care constată că buletinul de Analiza Toxicologică – Alcoolemie nr. (…) întocmit de SJML Hunedoara a fost emis cu respectarea metodologiei şi procedurilor de lucru în vigoare referitoare la determinarea alcoolemiei.

[…]

O alcoolemie teoretică de aproximativ 1, 80 gr. la mie
Prin raportul de expertiză medico legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei nr. (…)/18.03.2015, al Institutului de Medicină Legală Timişoara, s-a concluzionat că la data de 30.10.2015, la ora 18.30, inc. Muntean Mircia era în eliminare şi ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,80 gr. la mie, valoare ce provine dintr-un consum de alcool nedeclarat, dacă ultimul consum de băuturi a avut loc cel târziu la ora 17:15.

Actul medico – legal mai menţionează că se constată o neconcordanţă între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum şi valorile certe stabilite la analiză; neconcordanţa denotă un consum real de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat.

[…]

Date fiind probele legal administrate în acest context, întrucât pentru infracţiunea de părăsirea locului accidentului exercitarea acţiunii penale este împiedicată de impedimentul procesual prev. de art. 16 alin. 1 lit. b teza finală, prin ordonanţa din data de 11.02.2015 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru comiterea de către inculpat a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau alte substanţe prevăzute de art. 336, alin. 1 C.pen.

Încadrarea juridică
Faţă de situaţia de fapt reţinută şi probată în cauză prin declaraţiile persoanelor audiate, procesul verbal de cercetare la faţa locului, actele medico-legale şi celelalte înscrisuri administrate, apare evidentă incidenţa dispoziţiilor art. 336, alin. 1 C. pen., privind săvârşirea de către inc. MUNTEAN MIRCIA a infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr. alcool pur în sânge.

Conform Buletinului de Analiză Toxicologică – Alcoolemie nr. (…) emis de SJML Hunedoara, inculpatul avea o alcoolemie de 1,30 g la mie la prima probă de sânge recoltată la ora 20.56, respectiv 1,10 g la mie la cea de-a doua probă de sânge recoltată la ora 21.56.

[…]

Ulterior, raportul de expertiză medico legală privind interpretarea a alcoolemiei nr. ( …)/18.03.2015, emis de institutul de Medicină Timişoara a concluzionat că la data de 30.10.2015, la ora 18.30, Muntean Mircia era în eliminare şi ar fi putut avea o alcoolemie (…) de aproximativ 1,80 g la mie, valoare ce provine dintr-un de consum alcool nedeclarat.

[…]

Cele mai multe accidente se produc atunci când conducătorii auto se află într-o stare de pre-beţie, caracterizată printr-o stare de bine general, ce îi dă persoanei în cauză o mai mare încredere în sine.

Testele psihotehnice au dovedit încetinirea vitezei de reacţie şi disocierea reflexelor ca urmare a consumului de alcool, diminuarea câmpului vizual al conducătorului auto, precum şi apariţia unor tulburări de vedere, care este alterată atât în profunzime, cât şi în zonele laterale.

Or, după cum s-a arătat, inc. MUNTEAN MIRCIA a comis accidentul în trafic tocmai datorită faptului că, având reacţiile alterate de consumul de alcool, nu a putut efectua oprirea în intersecţie la culoarea roşie a semaforului electric, a frânat cu întârziere şi nu a putut păstra distanţa necesară faţă de un autoturism staţionat pe drumul public, conduita fiind legalmente impusă de normele aplicabile.

Pe de altă parte, probatoriul verifică îndeplinirea în cauză a condiţiei constitutive a infracţiunii prevăzute de norma de incriminare referitoare la depăşirea îmbibaţiei alcoolice de 0,80 g/l alcool pur în sânge, raportat la momentul realizării activităţii de conducere a autovehiculului de către inculpat.

Se necesită sublinierea că textul nu pedepseşte consumul oricărei cantităţi de alcool, ci depăşirea nivelului de 0,80 g/l alcool pur în sânge, valoare care imprimă faptei un pericol social sporit şi determină plasarea sa în sfera ilicitului penal.

Or, aspectul a fost dovedit prin coroborarea valorilor îmbibaţiei alcoolice în sânge de 1,30 g la mie la prima proba de sânge recoltată la ora 20.56, respectiv 1,10 g la mie la cea de-a doua probă de sânge recoltată la ora 21.56, ambele determinate prin metoda ştiinţifică oficială, precum şi, ulterior, prin efectul recalculării şi stabilirii alcoolemiei de aproximativ 1,80.

[…]

Este în afara oricărui dubiu că, dată fiind pregătirea sa profesională şi demnitatea publică îndeplinită în prezent, precum şi cea anterioară (acesta a exercitat funcţia de primar al municipiului, n.n.), inc. MUNTEAN MIRCIA a avut reprezentarea pericolului generat pentru siguranţa circulaţiei publice prin conduita ilicită adoptată, respectiv, conducerea autoturismului după ce a consumat alcool peste limita admisă de lege şi a acceptat producerea rezultatului.

Consumarea faptei a avut loc în momentul începerii executării acţiunii de conducere şi s-a produs rezultatul sub forma stării de pericol, evidenţiată in mod obiectiv prin comiterea unui incident în trafic, respectiv la momentul deplasării autovehiculului pe drumul public.

[…]

În observarea dispoz. art. 100 C. pr. pen. şi în raport de solicitările de administrare probe formulate de inculpat (cu privire la care s-a dispus prin ordonanţă motivată, n.n.), pentru verificarea versiunii acestuia au fost administrate în cauză înregistrările video efectuate prin camerele de supraveghere instalate în locaţiile Calea Zarandului (DN7) şi străzile Zarandului, Mărăşti, Nicolae Bălcescu şi parcarea Ambient, din data de 30.10.2014, în intervalul de timp cuprins între orele 18 – 18.30.

Analiza fişierelor video translate pe suportul optic tip DVD, a relevat că […] datorită poziţionării camerelor de supraveghere, calităţii precare a prizei vizuale şi lipsei luminii naturale, nu pot fi identificate elemente de fizionomie ale conducătorilor auto şi/sau pasagerilor aflaţi în autoturisme (de altfel, nu aceasta este menirea sistemului de supraveghere tip CCTV instalat în municipiu, ci aceea de fluidizare a traficului rutier în sistem integrat de semaforizare, etc., n.n.).

Tot astfel, suporţii de date tip memory stick furnizaţi de inculpat anchetei în data de 14.12.2014 conţin date irelevante în raport cu obiectul probaţiunii în cauză, respectiv înregistrări video realizate în alte împrejurări, anterior comiterii faptei.

Din probele administrate, se concluzionează că, în urma accidentului, s-au produs doar pagube materiale, astfel că nu există infracţiunea de părăsirea locului accidentului.

În cauză, prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată prin mijloacele de probă legal administrate, care dovedesc că fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost săvârşită de acesta, cu vinovăţia în forma cerută de legea penală.

Dovezile administrate nu au relevat niciun element de îndoială cu privire la vinovăţia inculpatului, în legătură cu fapta ce i se impută.

[…]

În raport de această împrejurare, se constată că inc. MUNTEAN MIRCIA a comis infracţiunea analizată în prezentul cadru în stare de recidivă, respectiv înlăuntrul termenului de supraveghere (care se împlinea la data de 24.09.2019), astfel că instanţa de judecată va statua cu privire la revocarea beneficiului executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 96, alin. 4 Cod penal.

Pe parcursul efectuării urmăririi penale, inculpatul a negat comiterea infracţiunii şi fost asistat de apărător ales, care a fost notificat potrivit legii relativ la activităţile administrate şi a beneficiat de timpul şi înlesnirile necesare pentru a studia dosarul cauzei.

Cheltuielile judiciare în cuantum total de 2.000 lei vor fi suportate de inculpat.

Jurnalist cu experiență, activează în media din anii '90. A fondat și conduce publicațiile Hunedoara Plus, Ziarul Văii Jiului, Timiș Plus și agenția de publicitate și relații publice Confort Media.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii