Doi tineri au fost reținuți după ce au dat mai multe spargeri...

Doi tineri au fost reținuți după ce au dat mai multe spargeri la apartamente situate la parterul blocurilor

Timp de citire: 2 minute

La Orăştie poliția a reușit să rețină doi tineri în vârstă de 19 ani şi unul de 17 ani, bănuiți de comiterea unor infracţiuni de furt calificat şi tentativă la comiterea acestei infracţiuni. Aceștia furau din apartamente situate la parterul blocurilor. 

Poliţiştii au stabilit că unul dintre tineri, în data de 31.03.2020, a pătruns într-o locuinţă situată la parterul unui bloc de locuinţe din Orăştie şi a sustras  2.000 de lei și trei pachete de țigări. Acesta a pătruns în casă pe geamul de la bucătăria apartamentului care era deschis.

La data de 04.04.2020, în jurul orei 22:10, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de un bărbat din localitate despre faptul că autori necunoscuți i-au pătruns în bucătărie.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că proprietarul apartamentului (care se întorcea acasă) l-a observat pe unul din tineri  chiar în timp ce încerca să intre în apartament, prin fereastra  de la bucătărie. Bărbatul a strigat la tânăr, iar aceasta a fugit, însă a apucat să fure  cheile apartamentului, pe care soția proprietarului le-a lăsat pe pervazul interior al ferestrei.

Nu sunt singurele tentative

Cercetările au mai relevat faptul că, în perioada 05.04.2020 – 06.04.2020, tinerii au sustras bunuri dintr-un alt apartament aflat la parterul unui bloc din Orăștie. Aceştia se pare că au pătruns în apartament prin forțarea unei ferestre (lăsate în poziţie rabatat) în apartamentul respectiv, de unde au sustras un televizor și o boxă.

De asemenea, în perioada 04.04.2020 – 06.04.2020, aceştia au sustras bunuri dintr-un apartament din municipiul Orăștie.

Poliţiştii au stabilit că tinerii au pătruns, prin escaladarea balconului) într-un apartament aflat la parter, care nu avea geamul închis, şi au sustras mai multe bijuterii din aur.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor în cauză. Prejudiciul creat persoanelor vătămate a fost recuperat în proporție de aproximativ 50%, iar faţă de cei doi tineri în vârstă de 19 ani poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii pentru  24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, în vederea luării măsurii arestării preventive.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii