Doar din instalațiile de cablu / 900.000 de lei coboară din Parâng

Doar din instalațiile de cablu / 900.000 de lei coboară din Parâng

Timp de citire: un minut

Chiar dacă la prima vedere, Parângul nu a părut atractiv sezonul acesta pentru turiști, cifrele infirmă asta. Nu mai puțin de 900.000 de lei a încasat administrația din taxele de pe transport aferente instalațiilor pe cablu. Asta însemnă că turiștii au fost în Parâng și într-un număr mare.

La nivelul Văii Jiului, există tendința de comparație între stațiunile montane Straja și Parâng. Categoric, Straja este mai dezvoltată. Însă aceasta nu înseamnă că Parângul nu se mai află în preferințele turiștilor din toată țara. Cifrele înregistrare în sezonul de iarnă 2023-2024 confirmă faptul că mii de turiști au ales Parângul ca și destinație de iarnă.

De exemplu, acum, Parângul este singura stațiune unde se schiază, în Straja nu e zăpadă, în Pasul Vâlcan nici atât, la Parâng ne-a ajutat Dumnezeu și încă se schiază. De la 1 decembrie și până acum am avut încasări de aproximativ 900.000 de lei, pe instalațiile noastre de transport. Deci există emulație, există dorință, lumea vine în Parâng, dar eu, ca autoritate publică locală, nu pot să fac hoteluri și restaurante. La Straja există un mediu privat. Ce ține de noi e să punem la dispoziție aceste facilități pentru infrastructura de schi”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Stațiunea Parâng este singura din Valea Jiului în care se mai schiază. În weekend acolo au avut loc „Serbările Zăpezii”, eveniment de tradiție, ajuns la ediția cu numărul 18.

În Parâng funcționează două telescaune – cel de la baza domeniului schiabil (telescaunul vechi) și cel care coboară la Hotel Rusu (telescaun nou). Există și un transportor pentru copii, dar sunt si câteva tunuri de zăpadă.

Pentru o statistică exactă mai trebui ca și serviciul primăriei care răspunde de exploatarea domeniului schiabil Parâng să facă publice datele cu cheltuielile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii