DNA porneşte jihadul. Mascaţii au descins la Complexul Energetic Hunedoara SA. Sunt...

DNA porneşte jihadul. Mascaţii au descins la Complexul Energetic Hunedoara SA. Sunt vizate importurile de cărbune şi alte contracte păguboase. Cine este posibil să fi dat „din casă”. Ce ar putea viza, printre altele, anchetatorii

Timp de citire: 2 minute

UPDATE. Ce ar putea viza, printre altele, anchetatorii

Electrocentrale Deva SA a atribuit, la data de 29.11.2011, contractul privind “Colectarea şi transportul în depozit a zgurii, cenuşii şi produselor de desulfurare”, în valoare de 69.500.000 de lei plus TVA, societăţii Termogaz Company SA Haţeg. Termogaz a primit un avans de peste 8,6 milioane de lei noi, destinat achiziţionării unor echipamente, însă ar fi folosit banii în alte scopuri comerciale, nelegate de obiectul contractului.

Ulterior, la nivelul lunii septembrie 2013, s-a efectuat o compensare iar CEH SA şi-a recuperat avansul plătit din datoriile pe care Primăria municipiului Lupeni le avea de achitat către Termogaz Company SA, intrată între timp în insolvenţă.

Într-un răspuns, nr. 16166 din 31.07.2013, transmis redacţiei cotidianului nostru, CEH SA comunica faptul că “intrarea în insolventă  a SC Termogaz Company SA Hațeg nu a fost însoțită de denunțarea contractului de către administratorul judiciar, în prezent, fiind în vigoare, inclusiv ca termen de finalizare. Procentul de realizare a lucrărilor executate și acceptate la plata este de aproximativ 5% din valoarea contractului”.

Update. Posibil ca (şi) omul lui Nistor să fi dat din casă

CEH-55_mic+watermarkPotrivit documentului pe care îl prezentăm în exclusivitate, înainte de a demisiona, Aurel Niculescu, fost director general al CEH SA, susţinut în funcţie de Nistor Laurenţiu, preşedintele PSD Hunedoara, a întocmit un raport (CNR nr. DG 466/1/28.01.2015) în care semnala o serie de nereguli, deosebit de grave, din activitatea CEH SA. Documentul a fost remis, ca urmare a deciziei Consiliului de Administraţie, spre verificare al Corpul de Control al Ministrului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.

Vă reamintim că procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2011 – 2015.

În cursul zilei de 17 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în Municipiul București și județele: Hunedoara și Maramureș, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Printre altele, în judeţul nostru sunt vizate puncte de lucru ale CEH SA din Petroşani şi Mintia, sediul Termogaz Company SA din Haţeg, sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Hunedoara din Deva, dar şi domiciliile mai multor persoane fizice. Vom reveni.
Cătălin DOCEA

Citiţi şi:
Exclusiv! Iată unul dintre documentele ridicate de către anchetatori. Activitatea interpuşilor lui Nistor la vârful CEH SA, pe lista scurtă a DNA Alba Iulia.

DNA porneşte jihadul. Mascaţii au descins la Complexul Energetic Hunedoara SA

Jurnalist cu experiență, activează în media din anii '90. A fondat și conduce publicațiile Hunedoara Plus, Ziarul Văii Jiului, Timiș Plus și agenția de publicitate și relații publice Confort Media.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii