Primăria Municipiului Petroșani a somat, vineri, 5 martie 2021, Strabag SRL București, constructorul aflat sub contract cu Consiliul Județean Hunedoara pentru amenajarea drumului din stațiunea Parâng, și i-a cerut ca anul acesta să finalizeze lucrările în zona celor două tuneluri amplasate pe DJ 709F, astfel încât cele două pârtii – 2A și 2 C – să fie din nou funcționale.
Din cauza lucrărilor de amenajare a drumului județean, care intersectează cele două pârtii, în acest sezon a fost creat un serios disconfort turiștilor, dar au fost produse și pagube materiale importante administrației publice locale. Problemele au fost generate de faptul că nu s-a rezolvat problema acoperirii celor două tuneluri amplasate pe drumul județean, peste care, conform proiectului tehnic, trebuie să treacă pârtiile de schi.
Conducerea Primăriei Municipiului Petroșani i-a anunțat pe reprezentanții societății care execută proiectul, SC Strabag SRL București, că, în cazul în care deficiențele nu vor fi rezolvate, își rezervă dreptul de a-i acționa în judecată pentru neîndeplinirea obligațiilor care îi revin.
Proiectul de reabilitare a DJ 709F Cabana Rusu – Masivul Parâng este derulat de Consiliul Județean Hunedoara, cu fonduri guvernamentale, fiind finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL2). Sectorul de drum supus modernizării are o lungime de 3,725 km, iar lucrările au fost demarate în 2018.
În cadrul acestui proiect, Primăria Municipiului Petroșani a emis autorizația de construcție și a depus toate eforturile pentru ca acest proiect să fie finalizat în cel mai scurt timp, dar fără a aduce alte prejudicii și deservicii, interesul administrației publice locale fiind acela de a dezvolta mai mult turismul în Stațiunea Parâng.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Petroșani