Din 2010 până în prezent / La SUP 610 pacienți au fost...

Din 2010 până în prezent / La SUP 610 pacienți au fost protezați la șold. De acum, există competență medicală și pentru protezare de genunchi (I)

Timp de citire: 3 minute

La SUP – proteze de șold și de genunchi ca în marile clinici

Doamna dr. Carmen Apostu, Spitalul de Urgență Petroșani, prin Secția de Ortopedie pe care o conduceți, a avut o premieră fericită. Am dori să le oferiți cititorilor ziarului nostru mai multe amănunte legate de acest eveniment.
Despre „endoprotezările de șold și de genunchi”, trebuie să se știe că noi din 2010 suntem pe Programul Național de Endoprotezare. Asta înseamnă că fiecare pacient care se prezintă la noi beneficiază, în mod gratuit, prin acest program național, de aceste tipuri de „endoproteze”. Asigurăm pacienții din Valea Jiului că punem la Petroșani cele mai de top proteze, atât pe șold, cât și pe genunchi. Acest tip de proteze, care este extrem de complex ca și structură și realizare, este foarte bine tolerat de pacienți, este folosit de toate clinicile mari din lume. Faptul că și la Petroșani există posibilități în acest sens nu poate decât să bucure pe toată lumea și pe noi că putem face treaba asta. Eu sunt membră a Academiei Americane de Ortopedie și anual mă duc la congresele academiei, unde văd trendul, văd ce se „poartă” în materie de endoproteze. Cu ele am venit, pe ele le punem!

Povestea protezelor și intervenția cea mai grea de la genunchi

Care e povestea acestor proteze?
Ele vin gata făcute, au dimensiuni standard. Protezele de șold sunt de două tipuri: proteze cimentate (care merg la pacienții mai vârstnici, deci cu structură osoasă mai degradată) și proteze necimentate (care se pun la persoanele tinere). Să știți că în zece ani am avut pacienți și de 30 de ani, au fost tineri care în urma unei afecțiuni congenitale a șoldului au necesitat protezare de șold. Ținând cont că un pacient este tânăr și are aceste afecțiuni, este foarte bine să vină la noi să scape de acele dureri insuportabile. Feedback-ul este foarte favorabil la persoanele tinere și vă pot spune că, chiar acum, avem un pacient tânăr de doar 40 de ani, la care în februarie i-am pus prima proteză de șold, iar acum a revenit – pentru că rezultatele sunt spectaculoase – să-i punem proteză și pe șoldul celălalt. Deci, faptul că dumnealor revin înapoi și pentru șoldul celălalt, văzând rezultatele bune de la prima intervenție, pentru noi este cea mai mare satisfacție și mulțumire! Un astfel de pacient n-ar mai reveni dacă nu s-ar simți bine.
Corect. Haideți să revenim puțin la protezele de genunchi. De-acum și la Petroșani!
Este același tip de implant din titan, din polietilenă, ca tehnică operațiunea este mult mai complexă decât la șold, este mult mai dificilă intervenția. Vreau să vă spun că instrumentarul cu care am lucrat ieri a constat în 12 casolete. Fiecare moment al intervenției, fiecare tip de secțiune care se face la anumite unghiuri pe femur și pe tibie, necesită un alt tip de instrumentar.

Pacienți din Vale și de peste tot din țară

Adresabilitatea acestor intervenții medicale este pentru oricine? Sau există anumite categorii de pacienți și ei pot fi doar din Petroșani?
Da și nu. Vreau să vă spun că, da, oricine poate beneficia de intervențiile noastre de aici de la această secție a SUP. La momentul actual avem internați pacienți din Vâlcea, Tg-Jiu și din Cluj, deci nu doar din Vale, ci de oriunde! Dumnealor au venit la noi pentru operație, găsindu-ne pe internet. Pot spune că numărul pacienților din județul Gorj cred că depășește numărul pacienților care ne vin din Vale pentru aceste proteze.
​​​​​​​(va urma)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii