Echipa de fotbal Cetate Deva s-a calificat în următorul tur al Cupei României, după ce a trecut greu de o echipă din Liga a IV-a.
Stadionul comunal din Băleşti (judeţul Gorj) a găzduit meciul contând pentru turul al patrulea al Cupei României, dintre Internaţional Băleşti, din Liga a IV-a, şi CNS Cetate Deva, Liga a III-a. Partida s-a încheiat cu 3-0 după executarea loviturilor de departajare în favoarea oaspeţilor. Meciul a început cu 15 minute întârziere faţă de ora de start prevăzută, deoarece ambulanţa nu a fost prezentă la stadion. La sfârşitul celor 90 de minute regulamentare de joc, scorul a fost egal, 0-0.
„Important este faptul că ne-am calificat mai departe. Trebuie să recunosc că ne-am chinuit”, a declarat preşedintele devenilor, Cristian Bobar.
Tragerea la sorţi a programului 16-imilor va avea loc joi, 6 octombrie, de la ora 18:00, în sala „Nicolae Dobrin” a Casei Fotbalului.
Cetate Deva: Raţ – Vîrtan, Ionică, Dosan, Doboş (88 Petresc) – R. Cristian (57 Sahru), Vajda, Vaştag, Bloj – Tecsi (61 Velici), Lintaru.
Antrenori: Viorel Tănase şi Tudorel Pelin.